Rumer Willis, implicată într-un accident auto

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rumer Willis, implicată într-un accident auto

Monden 26 Septembrie 2014 / 00:00 595 accesări

Actriţa americană Rumer Willis, fiica lui Bruce Willis cu Demi Moore, a fost internată în spital, luni, după ce taxiul cu care se îndrepta spre locuinţa sa din Hollywood a fost implicat într-un accident. Actriţa, în vârstă de 26 de ani, a descris accidentul drept ”groaznic”. ”Am fost implicată într-un accident, în timp ce mă aflam pe bancheta din spate a unui taxi. Mă doare spatele foarte rău. M-am dus la doctor şi mi-au făcut tot felul de analize. M-au consultat foarte amănunţit”, a scris Rumer Willis pe contul său de Twitter. Aceasta şi-a exprimat și nemulţumirea faţă de reacţia companiei de taximetre ale cărei servicii le folosea în momentul accidentului. ”Sunt un mare fan al Uberx (companie de taximetre), dar, după ce am fost implicată într-un accident în timp ce foloseam o maşină de-a lor şi a trebuit să plătesc totuşi călătoria, sunt foarte dezamăgită”, a scris Rumer Willis pe platforma online.

Rumer Willis este cea mai mare dintre cele trei fiice ale lui Bruce Willis cu Demi Moore, care au fost căsătoriţi între 1987 şi 2000.

Taguri articol


12