Yasser Arafat a fost asasinat?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Yasser Arafat a fost asasinat?!

Externe 11 Noiembrie 2015 / 16:44 626 accesări

Comisia palestiniană care anchetează moartea lui Yasser Arafat l-a identificat pe autorul asasinării fostului lider palestinian, afirmă preşedintele acesteia, Tawfiq Tirawi, acuzând din nou Israelul că este responsabil de deces. Tirawi a făcut această declaraţie marţi, cu o zi înainte de comemorarea a 11 ani de la moartea lui Arafat, un simbol palestinian, şi în contextul în care judecătorii de instrucţie francezi însărcinaţi cu ancheta asasinatului au abandonat procedurile judiciare, o decizie împotriva căreia soția fostului lider palestinian, Souha Arafat, a făcut apel. Ea a depus plângere împotriva unui autor necunoscut, în urma descoperirii unor urme de poloniu 201, substanţă radioactivă extrem de toxică, pe bunurile personale ale soţului ei. În 2012, mormântul lui Arafat a fost deschis şi au fost prelevate 60 de eşantioane de pe rămăşiţe, analizate de trei echipe de experţi, elveţieni, francezi şi ruşi. Experţii francezi au îndepărtat în două rânduri teza unei otrăviri. Ruşii au conchis că a fost vorba despre o moarte naturală. Din contră, experţii elveţieni au anunţat că rezultatele susţin în mod rezonabil ipoteza otrăvirii cu poloniu. Numeroşi palestinieni acuză Israelul, care a negat întotdeauna acuzaţiile, că l-a otrăvit pe Arafat. Însă unii suspectează și o colaborare palestiniană, pe fondul luptei pentru putere.

Citește și:

20 de ani de la asasinarea lui Yitzhak Rabin

Cel puțin zece explozii au vizat bunuri ale grupării Fatah în Fâșia Gaza

Taguri articol


12