134 de ani de activitate umanitară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

134 de ani de activitate umanitară

Sănătate 03 Iulie 2010 / 00:00 409 accesări

În acest an, Crucea Roşie Română aniversează 134 de ani de activitate umanitară. Societatea de “Crucea Roşie” se înfiinţa la 4 iulie 1876, prin hotărârea principelui Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva. Prin acţiune unitară, Crucea Roşie se adaptează schimbărilor dinamice din cadrul societăţii pentru a putea sprijini comunităţile să facă faţă situaţiilor de criză şi suferinţei umane. “Crucea Roşie asistă persoanele vulnerabile în situaţii de dezastre şi de criză. Prin programele şi activităţile sale în beneficiul societăţii, contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei sub toate formele, protejează sănătatea şi viaţa, promovează respectul faţă de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naţionalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenenţă socială sau politică”, spune directorul Crucii Roşii, filiala Constanţa, Carmen Lungu. Cu acest prilej, filiala Constanţa, împreună cu subfiliala Cumpăna, organizează sâmbătă, la Căminul Cultural din Cumpăna, un spectacol. Tot cu această ocazie, familiile sărace din comună vor primi încălţăminte.

Taguri articol


12