2014, anul care pune punct discriminării bolnavilor români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În sfârşit! Lista finală de compensate şi gratuite

2014, anul care pune punct discriminării bolnavilor români

Sănătate 14 Aprilie 2014 / 00:00 725 accesări

De nenumărate ori, ani la rând, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi din România au atras atenţia autorităţilor că bolnavii din ţara noastră sunt discriminaţi. În vreme ce pacienţi din multe alte ţări primesc tratamente de ultimă oră de ani buni, ai noştri sunt tot puşi pe liste de aşteptare. Fiecare ministru al Sănătăţii care s-a perindat pe la ministerul de resort a venit cu câte o propunere referitoare la o nouă listă a compensatelor şi gratuitelor, însă nimic nu s-a concretizat.

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Cristian Buşoi a spus, ieri, că nu e corect ca România să fie singura ţară din UE în care pacienţii să nu aibă acces la medicamente pentru tratamentul oncologic sau al hepatitei C, care în alte ţări există de cinci, şase, şapte ani. “Dacă, în toţi aceşti ani, guvernele care s-au succedat ar fi actualizat în fiecare an lista cu 20-30 de noi medicamente, nu ne-am fi trezit în 2013 că trebuie să actualizăm cu 130 de molecule şi să existe această dezbatere legată de impactul bugetar şi de creşterea taxei de clawback. (...) Se pare că, în acest moment, lucrurile sunt blocate, e deja o presiune publică, pentru că sunt foarte mulţi pacienţi care aşteaptă, mai ales cei cu afecţiuni în domeniul oncologiei sau al hepatitei C. Chiar îşi făceau mari speranţe că îşi vor putea începe tratamentul cu noile medicamente”, potrivit fostului şef al CNAS. Introducerea noii liste de medicamente compensate a fost amânată în mai multe rânduri, ultimul termen nerespectat fiind 1 aprilie 2014. După 2008, în România, pacienţii nu au mai avut acces, în regim compensat, la tratamente noi. Procedurile privind noua listă de compensate şi gratuite ar putea fi finalizate în 2014, astfel încât pacienţii să poată avea acces la noile terapii încă din acest an, declara, în 4 aprilie, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, la Bucharest Forum/Healthcare, organizat de Institutul Aspen. “2014 trebuie să fie punct final pentru toate procedurile privind noua listă de compensate şi gratuite. Asta înseamnă să avem un mecanism complet, final, care să asigure accesul la molecule noi pe piaţa românească. Cred că împreună putem ajunge la o formulă foarte bună, îmi doresc ca acest mecanism pentru accedere pe piaţă şi, mai ales, pe piaţa de compensate să fie terminat într-un timp cât mai scurt. Indiferent dacă la iarnă sau anul viitor vor fi alţi miniştri ai Sănătăţii, important este ca împreună să lăsăm un mecanism care să fie predictibil, să permită un acces continuu, să fie sustenabil şi să aibă efecte terapeutice scontate pentru pacienţi”, a declarat, nu demult, ministrul Sănătăţii. La realizarea noii liste de compensate şi gratuite şi introducerea moleculelor noi vor lucra şi specialişti ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Bolnavilor nu le rămâne decât să spere, să se roage să rămână în viaţă, în cazul multora, pentru a încerca şi tratamente de ultimă oră, cele existente în ţara noastră fiind cu rezultate satisfăcătoare.



12