Acord de înfrăţire între Callao şi Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Acord de înfrăţire între Callao şi Constanţa

Administrație 11 Iunie 2010 / 00:00 506 accesări

Viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi ambasadorul Peru în România, Ernesto Pinto Bazurco Rittler, au semnat, ieri, un acord de înfrăţire între municipiul Constanţa şi municipiul Callao din Peru, în prezenţa mai multor oficialităţi ale judeţului din mediul de afaceri, cel universitar şi cultural. Ambasadorul statului Peru s-a declarat încântat de faptul că a putut face posibilă această înfrăţire cu toate că este a doua oară când se află la Constanţa. „Prima dată am venit la Constanţa acum două luni, când, într-o întâlnire cu primarul Constanţei, Radu Mazăre, am decis că ar trebui să înfrăţim cele două oraşe port. De la început mi-am dat seama că oraşul Constanţa oferă posibilităţi mari de cooperare în toate domeniile. Este un acord de colaborare important pentru că întăreşte legăturile dintre Constanţa şi Calao. Porturile sunt porţi de intrare în ţară, iar locuitorii porturilor au fost întotdeauna cei mai buni ambasadori ai ţării“, a declarat Rittler, care a spus că în iunie împlineşte şase luni de când se află în România ca ambasador al statului Peru. Tot ieri, în prezenţa ambasadorului statului Peru în România a fost inaugurat un forum de cooperare economică cu contribuţia Camerei de Comerţ Constanţa. La rândul său, viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău s-a declarat convins că acest pas simbolic ce leagă administrativ cele două oraşe va reprezenta punctul de plecare pentru cooperarea în multe domenii. „Este un moment important pentru noi pentru că în aceste momente, nu tocmai fericite din punct de vedere economic, am reuşit să pecetluim un acord de înfrăţire între două mari oraşe port“, a declarat Făgădău.

Taguri articol


12