ACS Poli Timișoara, la cota +1 în clasament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 16-a

ACS Poli Timișoara, la cota +1 în clasament

Sport 18 Noiembrie 2016 / 23:00 483 accesări

16 etape au aşteptat timişorenii să treacă pe plus în clasament, după ce au pornit cu o penalizare de 14 puncte. Remiza din duelul cu Pandurii Tg. Jiu a dus-o pe ACS Poli la un prim punct contabilizat în clasament pentru a trece de cota zero. În al doilea meci disputat vineri, în etapa a 16-a a Ligii 1 la fotbal, FC Voluntari a câştigat la Botoșani şi continuă lupta pentru un loc în play-off.

Rezultate - vineri: FC Botoșani - FC Voluntari 0-1 (Ad. Bălan 45+1), Pandurii Tg. Jiu - ACS Poli Timișoara 2-2 (Antal 37, 54 / Ad. Popovici 16, Doman 60-pen.).

Sâmbătă, CSM Poli Iași şi FC Steaua București pornesc cu prima şansă în confruntările cu ASA, respectiv Concordia, iar duminică va avea loc un duel extrem de interesant, între CS U. Craiova şi Astra Giurgiu.

Programul partidelor - sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.30: CSM Poli Iași - ASA Tg. Mureș, ora 19.00: Concordia Chiajna - FC Steaua București; duminică, 20 noiembrie, ora 17.30: CS Universitatea Craiova - Astra Giurgiu; luni, 21 noiembrie, ora 18.00: FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș, ora 20.30: Dinamo București - CFR Cluj. Toate meciurile sunt transmise în direct la Digi Sport, Dolce Sport, Look TV și Look Plus.

Clasament: 1. FC Steaua 33p (golaveraj: 22-10), 2. CS U. Craiova 30p (23-15), 3. Gaz Metan 26p (20-16), 4. FC VIITORUL 26p (18-16), 5. CFR 23p (26-12), 6. Dinamo 23p (26-17), 7. Botoșani 23p (23-17), 8. Voluntari 21p (22-22), 9. Pandurii 20p (17-20), 10. Astra 17p (15-20), 11. Concordia 13p (7-18), 12. Iași 12p (13-19), 13. ASA 2p (12-29), 14. ACS Poli 1p (16-29). CFR și ASA sunt penalizate cu câte șase puncte, iar ACS Poli, cu 14 puncte.

Taguri articol


12