Acuzaţiile de corupţie îi bat la uşă pemepistei Udrea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Gala Bute nu i-a purtat noroc

Acuzaţiile de corupţie îi bat la uşă pemepistei Udrea

Justiție 26 Aprilie 2014 / 00:00 997 accesări

LACRIMI DE CROCODIL Dedesubturile organizării Galei Bute au condus la Elena Udrea. Dosarul a fost deschis acum de procurorii anticorupţie în urma unei sesizări primite de la Departamentul de Luptă Antifraudă al UE (DLAF), care a ajuns la concluzia că nu s-a urmărit la acea gală promovarea brandului turistic, aşa cum s-a spus, ci satisfacerea intereselor financiare ale SC Europlus Computers SRL, reprezentată de Obreja Rudel. Evident că Elenei Udrea nu îi convine şi susţine că este victima unui linşaj mediatic. Ea a respins, vineri, orice acuzaţie de corupţie în activitatea ei şi a angajaţilor Ministerului Turismului în Gala Bute şi i-a ameninţat pe jurnalişti cu datul în judecată (nu e prima oară, căci în 2009 a ajuns în raportul Departamentului de Stat al SUA pentru că ameninţa jurnaliştii!). Udrea plânge acum cu lacrimi de crocodil că anchetele care au scos la iveală modul în care a fost organizată acea gală fac parte dintr-o campanie pe care ziariştii de la anumite publicaţii ar duce-o de ani de zile împotriva ei. Noi îi spunem doamnei pemepiste că, oricât de dură ar fi, critica argumentată nu este linşaj, deoarece linşajul mediatic înseamnă calomnie, insultă, lipsa argumentului faptic.

DE CE NU A FOST OARE AUDIATĂ ÎNCĂ? Să vedem cum justifică pemepista noile informaţii apărute în dosar. Potrivit „Gazetei Sporturilor“, compania privată Termogaz, apropiată de ministerele conduse de Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi şi abonată la contracte publice, a făcut în 2012 o plată de 2 milioane de lei către compania lui Rudel Obreja (organizatorul galei). Două milioane de lei reprezintă exact diferenţa dintre contractul iniţial, încheiat între Ministerul Turismului şi Obreja, şi plata efectivă, căci ministerul îi plătise acestuia doar 8 milioane de lei din cele 10 milioane promise. Ăsta nu este linşaj mediatic, ci sunt fapte. Pentru cei care au uitat, vă reamintim că Rudel Obreja este urmărit penal şi va fi trimis în judecată în cazul „tunului“ de un milion de euro de la Gala Bute, din 2011. În acest caz de deturnare de fonduri, el este singura persoană pusă sub învinuire, deşi banii au fost alocaţi de Udrea, cea care conducea atunci ministerul. Mai mult, Udrea nu a fost încă audiată în dosar, chiar dacă semnătura ei apare pe acte. Din cauza suspiciunilor, Comisia Europeană a refuzat atunci să deconteze banii, drept pentru care ei au fost alocaţi din bugetul de stat. Din păcate, urma decontărilor s-a pierdut din cauza controlului superficial făcut atunci. Anchetele jurnalistice au scos la iveală că oamenii băgaţi la înaintare în organizarea Galei Bute (majoritatea pedelişti) au ajuns în locuri călduţe şi bine plătite.



12