Adele ia atitudine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adele ia atitudine

Monden 30 Decembrie 2014 / 00:00 551 accesări

Cântăreaţa britanică Adele este cunoscută pentru discreția cu care își trăiește viața personală, departe de ochii presei și de gura lumii. Aceasta a surprins însă pe toată lumea, duminică, după ce a publicat pe Twitter un mesaj în care a dezminţit zvonurile potrivit cărora s-a despărţit de partenerul ei de viaţă, omul de afaceri Simon Konecki. Duminică, tabloidul ”The Sun” a publicat o ştire în care afirma că Adele şi Simon Konecki, care au împreună un fiu, Angelo, în vârstă de 2 ani, locuiesc separat de ceva vreme, alimentând astfel speculaţiile despre despărţirea cuplului.

            Artista britanică lucrează în prezent la un nou album, care ar putea să se intituleze ”25”, după modelul precedentelor materiale discografice ale sale, ”19” şi ”21”, în funcţie de vârsta pe care o avea atunci când le-a înregistrat. Presa britanică spune că noul album al cântăreţei Adele va include multe piese pop şi va fi lansat în2015. După succesul fenomenal obţinut cu albumul ”21”, care a fost lansat în 2011, singura piesă nouă lansată de Adele a fost ”Skyfall”, tema muzicală a celui mai recent film din seria ”James Bond”. Acest cântec a fost recompensat cu un Glob de Aur şi cu premiul Oscar în 2013. După lansarea albumului ”21”, în 2011, Adele a făcut o pauză în carieră, pentru a se ocupa de creşterea băieţelului său, Angelo, pe care îl are cu partenerul ei de viaţă, omul de afaceri Simon Konecki.

            Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards, iar în 2012 a câştigat şase premii Grammy.

Taguri articol


12