Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat

Politică 23 Iulie 2014 / 16:28 255 accesări

Judecătoria Sectorului (JS) 4 a decis, astăzi, că fostul premier Adrian Năstase poate fi eliberat condiţionat, însă decizia nu este definitivă şi poate fi contestată, în termen de trei zile, la Tribunalul Bucureşti. Până la judecarea eventualei contestaţii, Năstase rămâne în penitenciar. Practic, la termenul de astăzi, JS 4 a dezbătut raportul comisiei Penitenciarului Jilava prin care aceasta îşi dă acordul pentru eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase. Avocaţii fostului premier au arătat în faţa judecătorului de caz că raportul este corect întocmit şi că Năstase a executat fracţia de pedeapsă, astfel că potrivit normelor vechiului Cod de procedură penală, acesta poate fi eliberat. Apărătorii fostului premier au spus că acesta a executat chiar zile în plus de închisoare peste fracţia prevăzută de lege, astfel că nu se poate pune în discuţie imposibilitatea eliberării sale.

Totodată, avocaţii au reamintit seria activităţilor pozitive ale clientului lor pe parcursul celor două perioade de detenţie, respectiv faptul că a participat la diverse activităţi culturale şi educative din penitenciar, precum şi faptul că acesta a fost chiar lector la unele dintre seminarii. Astfel, au arătat avocaţii, prin activităţile intelectual-culturale la care a participat sau pe care le-a susţinut în penitenciar, clientului lor îi este asigurată reinserţia socială după eliberare, avându-se în vedere şi calitatea personală a lui Năstase. Pe de altă parte, unul dintre avocaţii acestuia, Viorel Roş, a reamintit judecătorului de caz "lucrurile benefice" pe care le-a făcut pentru ţară politicianul Adrian Năstase, respectiv aderarea României la NATO sau înfiinţarea DNA. Avocaţii au mai arătat că Năstase, pe parcursul celor două perioade de detenţie, nu a primit nici măcar o mustrare din partea angajaţilor penitenciarului. La rândul său, procurorul DNA prezent la şedinţă a susţinut în faţa judecătorului că trebuie respinsă propunerea de eliberare condiţionată, ca neîntemeiată, pentru că "împrejurarea că persoana a îndeplinit fracţia nu-i conferă acesteia un drept". Concret, a arătat procurorul, Năstase nu are dreptul de a fi eliberat, ci doar posibilitatea, iar condiţiile eliberării condiţionate ale acestuia nu sunt pe deplin îndeplinite, în opinia DNA. La rândul său Adrian Năstase a arătat, în ultimul cuvânt, că îi este greu să răspundă "pentru modul de funcţionare al penitenciarului" şi a amintit magistratului de la JS4 că judecătorul delegat în comisia de la Penitenciarul Jilava, coleg cu acesta, este cel care a cenzurat acest raport, motiv pentru care ar trebui să aibă încredere în el. Adrian Năstase execută o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare, după ce a fost condamnat în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii.



12