Alegerile-test în landul Hamburg, pentru principalele partide germane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alegerile-test în landul Hamburg, pentru principalele partide germane

Externe 25 Februarie 2008 / 00:00 546 accesări

Cetăţenii din landul Hamburg au început să voteze duminică într-un scrutin care va fi probabil cîştigat de conservatorii cancelarului Angela Merkel, dar care va consfinţi şi ascensiunea politică a unei noi formaţiuni de extremă-stînga. Potrivit sondajelor de opinie, Ole von Beust, membru al formaţiunii creştin-democrate conduse de Angela Merkel, care guvernează landul Hamburg din 2001, va pierde majoritatea absolută, dar va putea menţine puterea prin formarea unei coaliţii, posibil cu ecologiştii. Un astfel de parteneriat va fi implementat pentru început la nivelul landului şi în cazul în care va fi unul de succes, Angela Merkel l-ar putea extinde la nivel naţional în perspectiva alegerilor din 2009.

Hamburg, al doilea oraş al Germaniei, este o aglomeraţie urbană a contrastelor, unde pot fi găsiţi unii dintre cei mai bogaţi germani, dar şi un număr ridicat de imigranţi şi muncitori angajaţi în unul din cele mai mari porturi europene şi la uzina Airbus. Formaţiunea social-democraţilor, care a guvernat landul timp de aproape patru decenii înainte ca Ole von Beust să preia controlul în urmă cu şapte ani, s-a angajat să abordeze problema diviziunii sociale care susţine că s-a dezvoltat sub guvernarea creştin-democraţilor. Social-democraţii (SPD) se confruntă însă cu ascensiunea Partidului Stîngii, care reuneşte foşti comunişti şi membri ai SPD, care a obţinut rezultate bune în alegerile din landurile Hesse şi Saxonia Inferioară luna trecută şi care s-ar putea bucura de o popularitate similară în landul Hamburg. Partidul Stîngii, care militează pentru majorarea salariului minim şi diminuarea celor primite de manageri, se bucură de o popularitate în ascensiune, în special, după scandalul fraudelor în care sînt implicaţi sute de germani bogaţi acuzaţi că au deschis conturi în Liechtenstein pentru a înşela Fiscul. Astfel, liderul social-democrat local, Kurt Beck, ia în considerare posibilitatea utilizării voturilor acordate Partidului Stîngii pentru a consfinţi victoria candidatului său în alegerile din landul Hesse, încheiate indecis în luna ianuarie, strategie care a generat protestele membrilor moderaţi ai SPD.

Taguri articol


12