Amenzi minime pentru cei care nu şi-au declarat la SPITVBL contractele de leasing financiar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi minime pentru cei care nu şi-au declarat la SPITVBL contractele de leasing financiar

Economie 01 Februarie 2007 / 00:00 611 accesări

Ieri a fost ultima zi în care contribuabilii au putut să îşi declare contractele de leasing financiar aflate în derulare. Prin urmare, contribuabilii s-au prezentat încă de dimineaţă la ghişeele agenţiilor fiscale. “Noi am făcut tot posibilul să fluidizăm traficul de la ghişee şi am deschis mai devreme. Programul este oricum destul de larg“, a declarat Carmen Trentea, directorul executiv adjunct al Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa. Ea a adăugat că aceste declaraţii pot fi trimise şi prin poştă. Sancţiunile pentru persoanele care nu au reuşit să-şi declare în termen bunurile dobîndite prin contract de leasing financiar constau în amenzi, care vor fi aplicate la nivelurile minime. Persoanele fizice care nu au reuşit să depună declaraţiile vor plăti o amendă de 50 de lei sau 25 de lei, dacă vor plăti în 48 de ore, iar persoanele juridice, o amendă de 200 de lei sau 100 de lei, în 48 de ore. Directorul executiv adjunct al SPITVBL a mai spus că cetăţenii încă nu s-au obişnuit cu noul program al agenţiilor fiscale şi continuă să se prezinte la ghişee dis de dimineaţă. “Reamintim că programul cu publicul este, în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 10:30 şi 18:30, joia, între orele 8:30 şi 18:30, şi vinerea, între 8:30 şi 16:30. Îi rugăm cu insistenţă pe contribuabili să nu vină de dimineaţă, de la ora 7:00, la uşile agenţiilor fiscale, pentru că acestea se vor deschide conform programului pe care l-am stabilit“, a mai spus Carmen Trentea. Ea a adăugat că acest program s-a stabilit în baza unor sondaje care au reflectat faptul că marea parte a încasărilor se efectuează după-amiaza, atunci cînd contribuabilii ies de la locul de muncă şi vin să îşi plătească impozitele şi taxele.



12