Amenzi pe bandă rulantă pentru marile companii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi pe bandă rulantă pentru marile companii

Monden 15 Iulie 2014 / 00:00 387 accesări

A trebuit să vină vremuri de criză economică pentru ca autoritățile să fie mai vigilente cu marile companii, care de multe ori fentau regulile sau sistemul de impozitare. Cert este că, pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic, autoritățile au început să împartă amenzi marilor companii, pentru nereguli care aduc pagubă nu numai statelor, ci și buzunarului cetățenilor.

Comisia de reglementare a concurenței a amendat cu 428 milioane de euro compania farmaceutică franceză Servier, dar și alți cinci producători de medicamente generice, pentru că au încheiat o alianță pentru a stabili prețul medicamentului Perindopril, care reglează tensiunea arterială. Producătorul francez s-a ales cu cea mai mare amendă, de 331 milioane euro, pentru că se pare că a fost inițiatorul acordului, iar restul sumei de penalizare s-a împărțit la celelalte cinci companii, Niche/Unichem, Matrix, Teva, Krka și Lupin.

Peste ocean, instituția bancară Citigroup a încheiat un acord prin care va plăti penalizări de șapte miliarde de dolari în schimbul închiderii unei investigaţii a autorităţilor americane referitoare la vânzarea de obligaţiuni garantate prin ipoteci, riscante, declanşată în urma crizei financiare. Banca a anunţat că va plăti 4,5 miliarde de dolari în numerar Departamentului de Justiţie şi altor instituţii federale şi statale, respectiv 2,5 miliarde de dolari pentru despăgubirea clienţilor care nu au fost informaţi corect în legătură cu calitatea obligaţiunilor, emise în perioada 2003-2008. Citigroup, a treia mare bancă americană în funcţie de active, va înregistra în trimestrul al doilea costuri de circa 3,8 miliarde de dolari, înainte de taxe, legate de plata acestor penalizări.

Acordul convenit de Citigroup cu Departamentul de Justiţie a venit după două luni şi jumătate de negocieri tensionate. Luna trecută, cele două părţi erau departe de un acord, autorităţile cerând zece miliarde de dolari, în timp ce Citigroup accepta numai patru miliarde de dolari. Diferenţa mare dintre cele două sume a determinat Departamentul de Justiţie să ameninţe banca cu declanşarea unui proces. JPMorgan Chase a acceptat, în noiembrie, plata unor penalizări de 13 miliarde de dolari pentru închiderea unor investigaţii federale şi statale similare. În schimb, Departamentul de Justiţie a întrerupt negocierile cu Bank of America, pe aceeaşi temă, instituţia avertizând că va lansa un proces împotriva băncii. Potrivit unei surse apropiate situaţiei, autorităţile au cerut Bank of America penalităţi de 17 miliarde de dolari, în timp ce aceasta este dispusă să plătească 12 miliarde de dolari.



12