“Amurg: Lună Nouă” se menţine în fruntea box office-ului nord-american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Amurg: Lună Nouă” se menţine în fruntea box office-ului nord-american

Monden 01 Decembrie 2009 / 00:00 370 accesări

Saga “Amurg: Lună Nouă”, ce prezintă aventurile tinerei Bella şi ale iubitului ei vampir, s-a menţinut în fruntea box office-ului nord-american în al doilea weekend de la lansare, cu încasări de 42,5 milioane de dolari de vineri până duminică şi un total de 230,6 milioane de dolari.

Pe locul al doilea în box office-ul nord-american s-a situat comedia “The Blind Side”, cu încasări de 40,12 milioane de dolari. Acţiunea peliculei cu Sandra Bullock în rolul principal se petrece în culisele fotbalului american. Thriller-ul spectaculos “2012”, în regia lui Roland Emmerich, a obţinut, în cel de-al treilea weekend de proiecţii în America de Nord, încasări de 18 milioane de dolari, clasându-se pe cel de-al treilea loc în top. Filmul a avut încasări de 138,7 milioane de dolari în cele 17 zile de prezenţă în cinematografele din America de Nord. Comedia “Vechi tovarăşi”, cu John Travolta şi Robin Williams în rolurile principale, a intrat direct pe locul al patrulea, cu încasări de 16,84 de milioane de dolari. Pe poziţia a cincea s-a situat animaţia fantasy “O poveste de Crăciun”, care a încasat în weekend 16 milioane de dolari. Noua ecranizare a celebrei poveşti omonime scrise de Charles Dickens este regizată de Robert Zemeckis, avându-l ca protagonist pe Jim Carrey. Thriller-ul “Ninja Assassin”, regizat de James McTeigue, a obţinut încasări de 13,13 milioane de dolari în prima săptămână de prezenţă în sălile de cinematograf din America de Nord şi a ocupat poziţia a şasea, devansând animaţia SF “Planet 51”, clasată pe poziţia a şaptea, care a obţinut încasări de 10,2 milioane de dolari. Filmul independent “Precious”, premiat la ultima ediţie a festivalului Sundance (SUA), care spune povestea unei adolescente de culoare, obeză, care cade victimă unor abuzuri sexuale, a ocupat poziţia a opta, cu încasări de 7,09 milioane de dolari.

Filmul de animaţie “The Fantastic Mr. Fox”, prezent de trei săptămâni pe marile ecrane nord-americane, a făcut un spectaculos salt în clasament, urcând de pe locul al 24-lea până pe poziţia a noua, cu încasări de 7,02 milioane de dolari de vineri până duminică. Comedia “The Men Who Stare at Goats”, cu George Clooney şi Ewan McGregor, ocupă poziţia a zecea în box office-ul nord-american, cu încasări de 1,53 milioane de dolari.



12