Anastase scapă de acuzele de fraudă la numărătoarea voturilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Numai în România e posibil

Anastase scapă de acuzele de fraudă la numărătoarea voturilor

Eveniment 19 Iulie 2011 / 00:00 536 accesări

Campionii numărării voturilor din doi în 168, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, au scăpat basma curată. În ciuda fraudării unui vot în Parlament, dat pentru Legea pensiilor, Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de artizanii acestui fals evident, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa pe Legea pensiilor. Aşadar, a număra 168 de voturi când în sală sunt sub 80 de parlamentari (or, cu aşa puţini aleşi, nu era cvorum pentru adoptarea niciunei legi, darămite pentru un act normativ de o asemenea importanţă), fapt care va duce la adoptarea nelegitimă a unei legi capitale care afectează milioane de români, nu poate fi considerată nici abuz în serviciu în formă calificată, nici fals intelectual, nici uz de fals şi fals în declaraţii, şi nici măcar complicitate la infracţiunile enumerate. Dacă acest gen de fapte nu poate fi pedepsit în România, atunci despre care stat de drept mai vorbim?! Cu ce drept sunt condamnaţi hoţii, violatorii sau criminalii, dacă cei care taie prin fraudă pensiile şi aşa mizere a opt milioane de bătrâni nu pot fi nici măcar judecaţi pentru atare genocid? Culmea ironiei, în timp ce se petrec asemenea anomalii, guvernanţii se laudă cu “reforma” justiţiei. Rezultate la fel de spectaculoase au fost obţinute de Funeriu prin “reforma” învăţământului. Şi să ne ferească sfântul de “reforma” statului pe care o tot trâmbiţează Traian Băsescu.

P.S. În rechizitoriul întocmit de procurori se precizează că nu există faptele de care este acuzată Roberta Anastase (filmate şi difuzate pe toate posturile naţionale de aproape un an). NO COMMENT!



12