”Adio” firmelor mici şi mijlocii după integrarea europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Numărătoarea inversă a început

”Adio” firmelor mici şi mijlocii după integrarea europeană

Social 22 Septembrie 2006 / 00:00 1283 accesări

Cele mai multe societăţi mici şi mijlocii constănţene care nu şi-au făcut temele pentru adaptarea la legislaţia comunitară din punctul de vedere al securităţii în muncă sînt în situaţia de a nu intra cu dreptul în Europa, la 1 ianuarie 2007. Pe baza unui plan naţional de implementare a directivelor europene, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa desfăşoară faza finală a campaniei de informare în unităţile comerciale din judeţ care au de la zece pînă la 250 de salariaţi. Dacă în prima jumătate a acestui an inspectorii de muncă au controlat, pe baza unei liste trimise la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, peste 200 de firme cărora le-au fost transmise măsuri de remediere a deficienţelor, în perioada următoare accentul va fi pus pe îndeplinirea condiţiilor referitoare la locul de muncă şi echipamentele tehnice de protecţie. Cu toate că la prima vedere situaţia este clară, iar programele de retehnologizare trebuie implementate cît mai rapid dacă patronii români doresc să intre în competiţie pe piaţa europeană, în realitate lucrurile stau altfel. Reprezentanţii instituţiei susţin că în cele mai multe cazuri, patronii constănţeni refuză să facă investiţii în propriile unităţi din cauza lipsei fondurilor necesare. “Principalele dificultăţi aduse în discuţie de reprezentanţii societăţlor constănţene care deţin hale de producţie vechi, preluate cel mai adesea cu datorii şi într-o stare deplorabilă, constau în imposibilitatea de a-şi moderniza locurile de muncă sau echipamentele tehnice. Pe de altă parte, avem societăţile care întîmpină probleme cu echipamentele tehnice din dotare, vechi sau inutilizabile, care trebuie să facă modernizări serioase pentru a putea funcţiona în continuare”, a declarat inspectorul şef adjunct pe probleme de sănătate şi securitate în muncă din cadrul ITM Constanţa, ing. Marian Becheanu. Oficialul constănţean a precizat că din momentul integrării ţării noastre în UE, societăţile constănţene care nu vor respecta legislaţia comunitară vor primi înştiinţări de sistare a activităţii. Pe lîngă obligativitatea agenţilor economici de a asigura echipamente de protecţie la locul de muncă, inclusiv ochelari de vedere acolo unde este cazul, cei mai mulţi patroni interesaţi să-şi specializeze personalul la cursurile organizate de instituţia constănţeană, chiar în această toamnă.



12