”Controlul diabetului stă pe masa ta”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pregătiri pentru Ziua Mondială a Diabetului Campanie de conștientizare a populației

”Controlul diabetului stă pe masa ta”

Sănătate 04 Noiembrie 2014 / 00:00 780 accesări

Diabetul este o afecțiune tot mai des întâlnită, numărul cazurilor crescând de la an la an. De exemplu, dacă, în urmă cu cinci-șase ani, la nivelul judeţului nostru erau înregistraţi aproximativ 20.000 de pacienţi cu diabet, acum, potrivit şefului Clinicii Medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanţa, totodată coordonator al programului de diabet, prof. univ. dr. Doina Catrinoiu, numărul bolnavilor cu diabet este de aproximativ 30.000. Deși află că sunt bolnavi și își primesc tratamentul din partea medicilor, unii pacienți ignoră sfatul specialiștilor, în speranța că boala va trece de la sine. Nimic mai fals. Medicii atenționează că indiferenţa lor în faţa bolii nu face altceva decât să le pună în pericol sănătatea. Mai exact, pot apărea o serie de complicaţii, risc de accident vascular cerebral, pot să-şi piardă vederea, picioarele sau să ajungă dependenţi de dializă. Și în țară, situația este alarmantă. Datele statistice întocmite în cadrul unui studiu naţional efectuat nu demult arată că peste 1,7 milioane de români au diabet, iar alte trei milioane de persoane suferă de prediabet şi vor dezvolta boala în următorii zece ani dacă nu iau măsuri, cele mai mari probleme fiind în zona de sud a ţării. Rezultatele finale ale Studiului Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), referitor la prevalenţa diabetului zaharat în România, arată o proporție de 11,6%. Astfel, ţara noastră se situează pe locul 2 în Europa, după Turcia, care are o prevalenţă de 14,85%. Pentru că Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului Zaharat se apropie (14 noiembrie), specialiștii direcțiilor județene de sănătate publică vor derula campania națională ”Controlul diabetului stă pe masa ta”, care are ca scop conștientizarea populației cu privire la însușirea unui comportament alimentar sănătos în profilaxia și controlul diabetului. Direcția de Sănătate din București a anunțat deja că în cadrul campaniei vor fi expuse postere precum: ”Începe dimineața cu un mic dejun sănătos!”, ”Alimentația sănătoasă începe cu micul dejun!” și vor fi purtate discuții individuale și de grup referitoare la importanța alimentației sănătoase în prevenirea și controlul diabetului. Totodată, vor fi organizate puncte stradale pentru informarea populației asupra afecțiunii și determinări ale glicemiei, lipidelor, colesterolului. Printre promotorii campaniei se numără Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică. Vom reveni cu amănunte referitoare la derularea acțiunilor de la nivelul județului nostru.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, la nivel global se depistează un nou caz de diabet la fiecare trei secunde, iar la fiecare şase secunde, un om moare din cauza acestei boli, în 2013 fiind înregistrate 5,1 milioane de decese în lume din cauza diabetului zaharat.



12