Anii de muncă, ignoraţi la pensie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Problemele constănţenilor:

Anii de muncă, ignoraţi la pensie

Politică 01 Decembrie 2012 / 00:00 817 accesări

DIFICULTĂŢI Salariile mizere cu care trebuie să-şi ducă traiul de zi cu zi, pensiile extrem de mici ciopârţite de fosta guvernare, indemnizaţiile de nimic cu care mamele trebuie să se descurce pentru a-şi creşte copiii şi chiar revizuirea actului de căpătâi al României - Constituţia - toate acestea au fost puse în discuţie şi întoarse pe toate părţile de candidaţii USL în discuţiile cu locuitorii din Km 4-5. „Am o pensie foarte mică cu care nu mă pot descurca. După ce am muncit peste 50 de ani, acum iau o pensie care nu îmi ajunge nici să-mi iau medicamente ori să plătesc cheltuielile lunare. Sunt mulţi ani care nu au fost luaţi în calcul atunci când mi s-a calculat pensia şi nu este normal“, i-a spus un vârstnic senatorului Alexandru Mazăre.

LOBBY SAU REZOLVĂRI RAPIDE De asemenea, o bătrânică i-a cerut candidatului USL ca Parlamentul să găsească o soluţie legislativă pentru a-i sprijini pe constănţeni să reabiliteze termic blocurile de locuinţe. „Nu ne putem descurca să suportăm cheltuielile cu izolaţia termică. Vrem să fim ajutaţi pentru că blocurile, dacă nu sunt izolate, pierd foarte multă căldură“, a spus femeia. Toate problemele ridicate au fost notate de candidaţii USL, care au explicat că, acolo unde se poate, vor găsi rezolvări la nivel local, iar unde este nevoie de intervenţii legislative, vor face lobby pentru modificarea legilor în cauză. „Cu fiecare zi care trece, atunci când vorbim cu oamenii realizăm mai mult ce crime au săvârşit portocaliii prin tăierea pensiilor, a salariilor, a indemnizaţiilor şi exemplele ar putea continua. Au lăsat un dezastru total. Toate acestea se vor schimba din 9 decembrie“, a declarat Alexandru Mazăre. Aceleaşi probleme le-au fost ridicate şi deputatului USL care va candida la un nou mandat în Colegiul 8, Manuela Mitrea, şi candidatului USL în Colegiul 7 pentru Camera Deputaţilor, Mircea Titus Dobre.



12