Antrenament tactic pentru “tricolori”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Antrenament tactic pentru “tricolori”

Sport 31 Mai 2007 / 00:00 793 accesări

Naţionala de fotbal a României a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru dubla manşă cu Slovenia, contînd pentru Grupa G a preliminariilor EURO 2008. “Tricolorii” au efectuat ieri dimineaţă un antrenament, închis presei, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, în care Victor Piţurcă a pus accentul pe pregătirea tactică, avînd la dispoziţie întreg lotul de jucători. Principala preocupare a selecţionerului este găsirea unei soluţii pentru înlocuirea lui Răzvan Cociş, accidentat, principalul candidat să-i ia locul mijlocaşului de la Lokomotiv Mocova fiind Ianis Zicu. În cursul după-amiezii, jucătorii au avut programată o şedinţă de vizionare, în care Mutu şi compania au urmărit, alături de selecţioner, mai multe casete video cu meciurile disputate pînă acum de sloveni în preliminarii. Astăzi, “tricolorii” vor mai efectua un antrenament, urmat de odihnă, decolarea spre Slovenia urmînd să aibă la ora 18.00, de pe aeroportul “Henri Coandă”.

După ce a cucerit titlul de golgeter în campionatul intern, Claudiu Niculescu speră să joace împotriva slovenilor şi să marcheze primul gol pentru naţională. “Pentru mine, a fost cel mai bun an din carieră. Am luat titlul de campioni, am intrat în primăvara europeană, am bătut în Ghencea, am bătut la Rapid, am ieşit golgeterul campionatului şi a venit şi această convocare. Dar nu m-aş simţi aşa de bine dacă nu reuşesc să marchez şi eu un gol pentru echipa naţională. Îmi doresc foarte mult acest lucru, să dea Dumnezeu să-mi iasă. Ar fi ceva extraordinar pentru mine, acest sezon s-ar încheia cu ceva de vis, să cîştigăm 6 puncte din această dublă şi aş avea o vacanţă perfectă”, a declarat atacantul dinamovist.



12