Aproape jumătate dintre americani vor destituirea lui Bush

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aproape jumătate dintre americani vor destituirea lui Bush

Externe 09 Iulie 2007 / 00:00 666 accesări

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de realizat de institutul ARG, aproape jumătate dintre americani doresc destituirea lui George W. Bush şi chiar mai mulţi vor destituirea vicepreşedintelui Dick Cheney. Circa 45% dintre americani sînt gata să susţină Camera Reprezentanţilor în cazul unei proceduri de destituire împotriva preşedintelui, în timp ce 46% se opun. Dacă destituirea l-ar viza pe Dick Cheney, 54 % dintre americani ar susţine acţiunea şi doar 40% s-ar opune. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.100 persoane, în perioada 3 - 5 iulie.

Editorialişti ostili preşedintelui explică recent că nu vor o destituire a liderului de la Casa Albă, pentru că, dacă această procedură ar fi un succes, Dick Cheney ar deveni preşedinte. Casa Albă a refuzat să comenteze sondajul, încă o veste proastă pentru Bush, al cărui nivel de popularitate a ajuns la un nivel extrem de scăzut, de 26%.

Constituţia americană prevede destituirea unui preşedinte sau vicepreşedinte în caz de trădare, corupţie sau alte delicte. Procedura este votată de Camera Reprezentanţilor cu simpla majoritate şi trebuie confirmată de două treimi din Senat. Doi preşedinţi americani s-au confruntat cu o procedură de destituire, dar au fost achitaţi de Senat: Bill Clinton şi Andrew Johnson. Preşedintele Richard Nixon, implicat în afacerea Watergate, a demisionat în anul 1974 înainte ca membrii Camerei să voteze procedura de destituire.

Nivelul minim de simpatie faţă de preşedintele republican prefigurează schimbări importante în viitorul scrutin. Circa 92% dintre americani susţin că ar vota pentru un preşedinte de culoare, în timp ce 86% declară pregătiţi să aleagă o femeie în fruntea statului, potrivit unui sondaj realizat de “Newsweek” şi publicat în ediţia electronică. Deşi peste 90% dintre americani ar vota un preşedinte de culoare, doar 59% cred că ţara lor este într-adevăr pregătită să aibă un preşedinte afro-american. În mod similar, deşi peste 85% dintre cetăţeni ar vota o femeie în fruntea statului, doar 58% cred că poporul este într-adevăr pregătit să accepte această variantă. Circa 70% dintre cei intervievaţi au declarat că în opinia lor Hilary Clinton, ajunsă la cel de-al doilea mandat de senator, are suficientă experienţă în administraţie pentru a fi un bun preşedinte. Doar 40% dintre respondenţi şi-au exprimat aceeaşi opinie referitor la Barack Obama, aflat la primul său mandat de senator. Potrivit sondajului, ambii candidaţi democraţi sînt susţinuţi într-o măsură mai mare de către persoanele de culoare.

Taguri articol


12