Ar fi benefic dacă Guvernul s-ar schimba după prezidenţiale, nu înainte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Potrivit lui Marko Bela

Ar fi benefic dacă Guvernul s-ar schimba după prezidenţiale, nu înainte

Politică 29 August 2009 / 00:00 477 accesări

Preşedintele UDMR, senatorul Marko Bela, a declarat, vineri, că, în opinia sa, ar fi benefic pentru toată ţara dacă s-ar schimba Guvernul după alegerile prezidenţiale, şi nu înainte. El a arătat că UDMR are contacte cu toate partidele - PD-L, PSD şi PNL - dar că nu a avut niciun fel de negocieri privind formarea unui alt guvern: “Cred că ar fi un fel de ipocrizie să afirmi că pe noi nu ne interesează participarea într-un guvern. Bineînţeles că ne interesează, orice formaţiune politică are scopul de a-şi realiza obiectivele, programul, obiectivele, o parte din program, prin participarea în executiv. Dar, în acelaşi timp, avem condiţii foarte serioase”. Astfel, Uniunea ar putea participa într-un guvern dacă ar avea o pondere corespunzătoare în cadrul acestuia, dacă ar avea pîrghiile necesare pentru a realiza unele aspecte din programul său, iar programul guvernamental ar include şi proiectele legislative “importante şi acceptabile” şi pentru UDMR. Marko Bela a adăugat că şi-ar dori şi o majoritate asigurată în Parlament. Liderul UDMR consideră că în cazul în care şeful statului va cîştiga un nou mandat prezidenţial “se va comporta altfel”. Acesta a remarcat că, deocamdată, niciunul dintre potenţialii candidaţi la prezidenţiale nu a prezentat vreun mesaj legat de programul propriu, dar că, în schimb, există o polemică şi scandaluri legate de aceştia sau de persoane apropiate lor. Întrebat pe ce se bazează cînd apreciază că Băsescu, dacă va cîştiga un nou mandat, se va comporta “altfel”, Bela a spus că se bazează pe psihologie. Întrebat dacă prin comportamentul “altfel” înţelege că actualul preşedinte se va comporta mai bine sau, dimpotrivă, mai prost, liderul UDMR nu a dat un răspuns concludent. De asemenea, Marko Bela a spus că, personal, nu crede că varianta unei alianţe contra candidaturii lui Traian Băsescu ar fi posibilă, subliniind că Uniunea are deja un candidat. Totodată, senatorul Bela a apreciat că actuala coaliţie de guvernare “nu prea poate să se destrame fiindcă nu există”: “Există două partide, care s-au aliat la guvernare, şi, începînd cu prima zi, se ceartă, în permanenţă. Aceasta este situaţia. Deci nu, nu s-a încheiat o coaliţie, deci nici nu se poate destrăma”. El a adăugat că există “speculaţii” că ar fi nevoie de o schimbare a Guvernului înainte de alegerile prezidenţiale, potrivit cărora “cele două partide de guvernămînt ar divorţa, eventual”, dar că el crede că aceste formaţiuni ar trebui să se concentreze pe rezolvarea problemelor legate de criza economică. În altă ordine de idei, liderul UDMR a declarat că reprezentanţii Uniunii vor lua o decizie privind o eventuală moţiune de cenzură doar după ce vor vedea textele proiectelor de legi pe care Guvernul îşi asumă răspunderea, subliniind că, fără UDMR, liberalii nu pot depune o astfel de moţiune. El a subliniat că, deocamdată, nu există textele proiectelor legislative pe care Guvernul şi-ar asuma răspunderea. Referindu-se la legea educaţiei, liderul UDMR a spus că Uniunea va analiza dacă “merită” să susţină o eventuală moţiune de cenzură, mai ales dacă proiectul va fi unul acceptabil. Potrivit Constituţiei României, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.



12