Artiștii Teatrului „Oleg Danovski”, într-un grav accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se întorceau din cel de-al treilea turneu în Germania

Artiștii Teatrului „Oleg Danovski”, într-un grav accident rutier

Eveniment 09 Septembrie 2014 / 00:00 1313 accesări

Clipe de coșmar au trăit artiștii Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski” ieri dimineață, când se întorceau în țară după cel de-al treilea turneu în Germania desfășurat anul acesta. Ei au fost implicați într-un grav accident de circulație în care și-a pierdut viața o persoană, iar alte trei sunt rănite. Autocarul în care se aflau 32 de artiști ai teatrului, membri ai corului, orchestrei, soliști, precum și directorul TNOB, soprana Daniela Vlădescu, a fost lovit de un autoturism Audi în care se aflau patru cetățeni de naționalitate bulgară. Șoferul a pierdut controlul autoturismului, după ce a adormit la volan, iar mașina a intrat pe contrasens, ciocnindu-se violent cu autocarul în care se aflau artiștii constănțeni. Dacă, din fericire, niciunul dintre aceștia nu a fost rănit, în schimb, șoferul bulgar care a provocat accidentul a decedat, iar celelalte trei persoane din mașina condusă de el sunt rănite, una în stare foarte gravă.

Se pare că mașina cetățenilor bulgari circula cu peste 120 km la oră. Cei patru se întorceau în Germania, la muncă, după ce fuseseră la o nuntă în Bulgaria. Pentru scoaterea victimelor din autoturism a intervenit un echipaj de descarcerare, iar cei trei răniți au fost transportați cu ambulanțe la Spitalul Județean de Urgență Arad.

NICIUN ARTIST RĂNIT Contactată telefonic, soprana Daniela Vlădescu, directorul TNOB, ne-a declarat că toți cei care au fost în turneu sunt teferi și nevătămați, spunând că acest lucru se datorează și atenției șoferului autocarului, care a avut prezență de spirit. Chiar dacă autocarul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, nu s-a răsturnat și nimeni nu a fost rănit. Încă sub impactul tragicului eveniment, Daniela Vlădescu ne-a relatat, ieri, că întreaga echipă de turneu a plecat din Arad cu un alt autocar, pe care urma să îl schimbe la Sibiu, artiștii fiind așteptați la Constanța ieri noapte.

ÎNCEPE STAGIUNEA! A fost un sezon estival obositor, dar și cu multe satisfacții pentru artiștii TNOB, care reveneau acasă, ieri, din cel de-al treilea turneu în Germania, desfășurat în perioada 24 august - 8 septembrie. Constănțenii se întorceau de la Russelsheim, unde susținuseră ultima reprezentație a turneului. Directorul TNOB a spus că întregul turneu a fost încununat de succes, publicul german primind cu bucurie și interes spectacolele românilor.

Reîntâlnirea cu publicul de acasă se va produce cât de curând, pentru că luna septembrie marchează, ca în fiecare an, deschiderea de stagiune a teatrului. Astfel, melomanii constănțeni pot reveni în sala de spectacole a Teatrului „Oleg Danovski” pe 15 septembrie, unde va începe cea de-a III-a ediție a Concursului de Dirijat „Black Sea Conducting Competition“. Evenimentul se va desfășura în perioada 15 - 20 septembrie, în fiecare seară, cu începere de la ora 19.00, ultima zi a competiției fiind dedicată și concertului de final.

La concurs și-au anunțat participarea 20 de dirijori din Italia, Olanda, Franța, Anglia, Rusia, Norvegia, Malaezia, China, Venezuela, Japonia, Coreea de Sud și Columbia. Din juriu fac parte: Romollo Gesi - Italia, Byron Fidetzis - Grecia, Gheorghe Costin - Timișoara, Radu Ciorei și Daniela Vlădescu - Constanța. Concursul este organizat de Thalassa Film & Music și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.



12