Asfaltarea străzilor din Şipote şi Petroşani, în aşteptare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Planuri

Asfaltarea străzilor din Şipote şi Petroşani, în aşteptare

Administrație 14 Iunie 2014 / 00:00 798 accesări

Uliţele neasfaltate numai musafiri n-aşteaptă. În realitate, multe sate neasfaltate încă îşi aşteaptă finanţările pentru infrastructură. Asta în timp ce locuitorii aproape că înoată în noroi când plouă sau sunt nevoiţi să se deplaseze cu mare greutate pe străzile care arată ca în secolul trecut. În comuna Deleni, de exemplu, administraţia are planuri de asfaltare, mai întâi, a străzilor din satele Şipote şi Petroşani. Cu acest scop, au fost depuse deja două proiecte, pentru care se aşteaptă aprobare. „Am depus la Consiliul Judeţean două proiecte pentru asfaltarea străzilor din Şipote şi Petroşani, astfel încât să accesăm fonduri de la Ministerul Dezvoltării, dar încă aşteptăm aprobare. În total, ar trebui să asfaltăm cam 18 kilometri de drum, dar sperăm să putem face măcar jumătate. Valoarea totală s-ar ridica la aproximativ patru milioane de lei, dar deocamdată nu mai avem ce să spunem pentru că încă aşteptăm un răspuns, dacă se aprobă sau nu”, a spus primarul comunei Deleni, Marian Dan. Dacă proiectul va fi aprobat, peste 1.200 de locuitori din cele două sate se vor putea deplasa pe străzi asfaltate.

PIEDICI Nici în celelalte sate ale comunei, Deleni şi Pietreni, nu sunt toate străzile asfaltate, dar ele fac obiectul unui alt proiect care s-a lovit de unele piedici birocratice. Este vorba despre un proiect integrat aprobat şi finanţat din fonduri europene, care, din păcate, a fost blocat din cauza unei licitaţii contestate. „Încă nu am reuşit să demarăm lucrările pentru că SEAP ne cere clarificări legate de proiect, pentru rezolvarea contestaţiilor şi reluarea licitaţiei. Sperăm ca măcar de luna viitoare să putem începe”, a explicat primarul.



12