Atanasiu a demisionat din fruntea Apărării de Ziua Armatei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acuzîndu-l pe preşedintele Băsescu că nu respectă legea

Atanasiu a demisionat din fruntea Apărării de Ziua Armatei

Politică 26 Octombrie 2006 / 00:00 667 accesări

Liberalul Teodor Atanasiu şi-a anunţat ieri demisia din funcţia de ministru (suspendat) al Apărării într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria, după ce, în cursul dimineţii, preşedintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, s-a întîlnit, în mare taină, cu preşedintele Traian Băsescu şi, ulterior, cu lideri ai PD – Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu. După ce a transmis cadrelor militare active urări de "La mulţi ani!" de Ziua Armatei şi le-a mulţumit angajaţilor MApN pentru modul în care au colaborat, Atanasiu a anunţat că i-a prezentat demisia sa din funcţia de ministru lui Tăriceanu. El a menţionat că se împlinesc 44 de zile de la suspendarea sa din funcţie de către şeful statului şi, deşi şi-a demonstrat nevinovăţia prin demersurile legale pe care le-a făcut, Băsescu a refuzat să aplice prevederile constituţionale şi să revoce decretul prin care l-a suspendat din funcţie. Liberalul crede că, în aceste condiţii, Armata este cea care are de suferit. Amintind că "cel mai deştept cedează", Atanasiu a afirmat că s-a hotărît să demisioneze din funcţia de ministru al Apărării: "I-am spus primului-ministru că nu cred că vom găsi vreun liberal care să poată colabora cu preşedintele Băsescu din postura de ministru al Apărării". El a susţinut că, prin gestul său de a demisiona, doreşte să întrerupă criza de la minister şi, în acelaşi timp, să îi răpească preşedintelui "plăcerea" de a-l demite: "Nu vreau ca Traian Băsescu să-şi îndeplinească nici unul din primele trei obiective personale: alegeri anticipate, demiterea primului-ministru sau demiterea ministrului Apărării".



12