Au aflat după trei zile că rubedenia le-a murit în spital!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a întâmplat într-un spital din România

Au aflat după trei zile că rubedenia le-a murit în spital!

Sănătate 15 Aprilie 2015 / 00:00 696 accesări

Sistemul sanitar din România continuă să șocheze. O femeie de 61 de ani, din localitatea gălăţeană Găneşti, transferată din motive medicale de la Spitalul de Psihiatrie Galaţi la Spitalul Judeţean ”Sfântul Apostol Andrei”, a decedat la sfârşitul săptâmânii trecute, rudele acesteia susţinând că au aflat despre moartea ei abia după trei zile. ”Ea fusese transferată la Spitalul Judeţean de la Spitalul de Psihiatrie. Eu joi (9 aprilie - n.r.) am venit să discut cu doctorii. Mi-au spus că e foarte bolnavă, că e grav și că vor vedea ce pot să facă pentru a o salva. Mi s-a mai spus să revin luni să vorbesc cu alt medic de la neurologie. Ieri (n.r. - luni), când am revenit la spital cu mâncare, când am intrat în salon nu am mai găsit-o. Am întrebat unde este şi o asistentă mi-a spus, din pat, că e moartă. Mi-a spus că din noaptea de vineri spre sâmbătă, practic era decedată de trei zile, dar nu ne-a spus nimeni”, a afirmat nepotul femeii, Sorin Hahui. De asemenea, sora femeii decedate spune că în acest caz a fost vorba de ”nepăsare și indolenţă”, adăugând că speră ca astfel de situații să nu se mai repete. ”Am simţit că mă prăbuşesc. Când m-am dus cu mâncarea, am crezut că a fost transferată în alt salon, dar mi-au spus că e moartă de vineri noaptea, dar până luni, la ora 12.00, nu ne-a anunţat nimeni... nepăsare, indolenţă, tot ce e inuman. Măcar să nu se mai repete cu alţii, să se anunţe, trebuie să se ştie”, spune sora femeii, Lili Hahui. Rudele au precizat că au sesizat conducerea Spitalului Judeţean de Urgență Galați cu privire la faptul că nu au fost anunţate despre decesul femeii, cu atât mai mult cu cât își lăsaseră numerele de telefon la personalul medical. Purtătorul de cuvânt al SJU Galați, Lucia Grigorică, a declarat că se va analiza dacă se confirmă cele întâmplate, precizând că femeia decedată avea de la început un prognostic foarte grav.



12