Bancomatele şi POS-urile BRD vor fi oprite timp de cîteva ore duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bancomatele şi POS-urile BRD vor fi oprite timp de cîteva ore duminică

Economie 12 Ianuarie 2007 / 00:00 644 accesări

Reţeaua de ATM-uri şi POS-uri a BRD - Groupe Societe Generale va fi oprită duminică 14 ianuarie 2007, între orele 01:00 şi 09:00, în vederea realizării unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic de carduri al băncii, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit. În acest interval, cardurile bancare emise de BRD nu vor putea fi utilizate pentru plăţi la comercianţi şi retrageri de numerar. Totodată, nu va fi disponibil nici serviciul de call-center al instituţiei.

Avînd în vedere realizarea acestei operaţiuni, reprezentanţii băncii le recomandă clienţilor să îşi asigure o rezervă de numerar pentru intervalul de timp menţionat. BRD - Groupe Societe Generale este a doua bancă din România, cu active ce depăşesc 6,4 miliarde de euro. Banca are două milioane clienţi şi operează o reţea de peste 500 de unităţi.



Ştiri recomandate

12