Bani mai mulţi pentru Ambulanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În sezonul estival

Bani mai mulţi pentru Ambulanţă

Social 20 Iunie 2008 / 00:00 621 accesări

Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa a decis o suplimentare de fonduri pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), în perioada sezonului estival, avînd în vedere suprasolicitarea acestuia. Directorul de contractări al CJAS, Nicolae Belu, a declarat că, în sezonul estival 2008, se va apela, dacă va fi nevoie, la toate ambulanţele din judeţ, inclusiv la cele din cadrul substaţiilor. Asta înseamnă că şi consumul de combustibil şi materiale sanitare va fi mai mare, comparativ cu o perioadă obişnuită a anului. În urma unei analize riguroase efectuate de către specialişti din cadrul CJAS, a reieşit că SAJ Constanţa ar avea nevoie, pentru o bună desfăşurare a activităţii, de circa 2.000.000 de lei, într-o singură lună. „Suplimentarea este de aproximativ patru sute de mii de lei, faţă de lunile obişnuite”, a mai spus directorul de contractări. El crede că sumele sînt suficiente şi că se va putea asigura transportul bolnavilor, dar şi asigurarea materialelor sanitare de urgenţă.

Taguri articol


12