Bani publici împărțiți "prietenește" prin contracte pe sub mână

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cel mai bogat baron liberal, săltat la DNA

Bani publici împărțiți "prietenește" prin contracte pe sub mână

Politică 07 Octombrie 2014 / 00:00 420 accesări

PERCHEZIȚII ȘI AUDIERI Lovitură de imagine pentru liberalii brașoveni. Consiliul Județean (CJ) Brașov a fost luat cu asalt, ieri dimineață, de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care au efectuat percheziţii în instituție. La finalizarea lor, după ridicarea anumitor documente, procurorii au sigilat câteva birouri, după care s-au mutat la vila șefului CJ Brașov, liberalul Aristotel Căncescu, pe care au răscolit-o timp de cinci ore, și la casa vicepreședintelui instituției, Mihai Pascu. Cei doi au fost luați apoi pe sus și duși la DNA, unde au fost audiați mai multe ore, într-un dosar legat de achiziţiile publice. Ei sunt acuzați de luare de mită. Oficial, procurorii spun că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție. La intrarea în instituţie, Căncescu a spus că acţiunea are substrat politic. Potrivit procurorilor, ancheta a vizat modul în care liberalul Căncescu, unul dintre cei mai bogați președinți de consilii județene, ar fi atribuit contracte cu dedicație unor apropiați, către două firme, una dintre ele de construcţii şi alta de deszăpeziri. Oamenii legii spun că la audieri vor fi duși mai mulți martori, căci dosarul este unul ”greu” și este vorba de multe milioane de euro. În vizorul procurorilor anticorupție se află și deputatul PC de Brașov Ion Diniță, a cărui firmă a avut contracte cu CJ Brașov. Necunoscut publicului, deputatul este posesorul celei mai impresionante averi imobiliare dintre parlamentari. El are nouă apartamente, trei case, între care una la Cambridge, și ”doar” 41 de terenuri în România, dar și în Anglia.

SCANDALURI ȘI INGINERII FINANCIARE Pentru liberali, prinderea lui Căncescu este o lovitură de imagine, însă nu ar trebui să fie o surpriză. Șeful CJ Brașov nu este însă străin de întâlnirile cu procurorii anticorupție. De-a lungul anilor, liberalul a fost implicat în multe scandaluri. Când cineva încerca să afle mai multe despre afacerile pe care le învârtea, el trecea la amenințări. Anchetele jurnalistice au scos la iveală că liberalul a împărţit, de-a lungul anilor, milioane de euro firmelor apropiaţilor şi subalternilor politici. O bună parte din sume au fost date fără licitație către firme care au avut legături și cu senatorul PNL Sebastian Grapă, un politician care a dat lovituri grele în afaceri cu bani de la stat. Același Căncescu fost anchetat pentru evaziune fiscală de către procurorii DNA, pentru modul în care a vândut licenţele de radio, dar dosarul nu a mai ajuns însă în instanță. Prietenii știu de ce. Se pare că peste 6 milioane de lei au fost scoşi din bugetul local în anul 2008 pentru sprijinirea unei fundaţii creştine şi a unor biserici. Mai mult, acesta şi-a făcut o grădină zoologică numai pentru el în curtea conacului de la Râşnov, de unde nu lipsesc maimuţele, cangurii sau păsările exotice. Probleme au fost și cu declarațiile de avere, care nu conțineau toți banii câștigați de baronul local. Soția lui Căncescu administrează o firmă cu un singur angajat, firmă ce a încasat bani chiar de la CJ Brașov. Aseară, târziu, Aristotel Căncescu a fost reținut pentru 24 de ore. Noi avem o întrebare: cu astfel de lideri politici încearcă prezidențiabilul Klaus Iohannis să își promoveze sloganurile ”Lege, nu hoție” și ”România lucrului bine făcut”?



12