Băsescu ignoră, în continuare, majoritatea parlamentară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băsescu ignoră, în continuare, majoritatea parlamentară

Politică 05 Noiembrie 2009 / 00:00 438 accesări

Guvernul Croitoru s-a prezentat în faţa Parlamentului, a fost respins la vot şi a plecat acasă, lăsând pe funcţie aceiaşi miniştri ai Cabinetului Boc 2. Preşedintele Traian Băsescu putea evita continuarea crizei politice şi această mascaradă prin nominalizarea premierului susţinut de noua majoritate compusă din PSD+PC, PNL, UDMR şi minorităţi. Dar, pentru că haosul este cuvântul cel mai iubit de Băsescu, de la Preşedinţie a venit desemnarea lui Lucian Croitoru, premier a cărui soartă a fost pecetluită încă de la nominalizare. Chiar şi fără un sprijin parlamentar real, Croitoru a venit în faţa Parlamentului cu o mână de miniştri sortiţi eşecului. După votul de respingere al Cabinetului Croitoru, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că majoritatea şi-a spus cuvântul şi că i se va solicita şefului statului încă o dată nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier. “Aşa cum legile fizicii funcţionează de o manieră automată, şi legile democraţiei au funcţionat astăzi (ieri - n.r.) în Parlamentul României”, a spus Geoană. “Aşteptăm din partea lui Traian Băsescu un gest de responsabilitate, un gest de minimă decenţă democratică. Vom milita pentru susţinerea lui Klaus Iohannis ca premier-desemnat”, a încheiat Geoană. Prim-vicepreşdintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că vestea bună pentru români este că jucăria şefului statului, Guvernul Croitoru, a picat, exprimându-şi convingerea că Băsescu îl va desemna pe Klaus Iohannis premier. “Destul a jucat ţonţororiul cu Udrea, destul a jucat piticot cu Boc, destul a jucat pietre, rummy, cu borduleanul Videanu, destul s-a jucat cu trusa de croit respectiv cu Croitoru”, a declarat Orban. El a afirmat că pe parlamentarii majorităţii i-a interesat să-i demonstreze preşedintelui Băsescu că nu poate pune ce premier vrea şi să spulbere orice fel de îndoială din partea FMI privind respectarea angajamentelor din acord. Replica preşedintelui Traian Băsescu nu a întârziat să apară. Băsescu a declarat, ieri, la Alexandria, la un miting electoral, că va desemna un premier responsabil, în spatele căruia să nu se poată întâmpla ce îşi doresc Iliescu, Hrebenciuc, Voiculescu şi Vântu. “Parcă îmi vine să nu mulţumesc Parlamentului pentru cadoul pe care mi l-a făcut astăzi, trântind al doilea Guvern al României. Vă asigur că voi desemna un prim-ministru care să facă Guvernul să lucreze pentru români, nu pentru proprietarii de telefoane sau pentru oamenii care, în viaţa de zi cu zi, manipulează preşedinţii de partide”, a afirmat Băsescu. Surse din PD-L au declarat, după votul negativ dat Cabinetului Croitoru, că secretarul general al PD-L, ministrul interimar de Interne Vasile Blaga, ar putea fi viitorul premier desemnat de şeful statului. Aceleaşi surse precizează că expertiza lui Vasile Blaga pe partea administrativă, dar şi experienţa în calitate de ministru de Interne sunt atuuri care îl recomandă pentru nominalizarea ca premier.



12