Biletele necîştigătoare aduc Dacii Logan şi premii de sute de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se trage la Mamaia!

Biletele necîştigătoare aduc Dacii Logan şi premii de sute de lei

Politică 16 Iulie 2008 / 00:00 837 accesări

Loteria Română organizează, pe 20 iulie, cea de-a doua extragere din „Tombola Vacanţei 2008”. Tragerea va avea loc în cadrul unor emisiuni cu public difuzate de Radio Vacanţa şi Radio Constanţa, pe terasa din faţa celor două instituţii din staţiunea Mamaia. La fel ca şi la tombola organizată pe 29 iunie, dar şi la cea programată pentru 17 august, pot participa la concurs şi bilete de 3 lei necîştigătoare, însă la categoria “Şansă Dublă”. Tragerea va fi organizată pe baza plicurilor conţinînd fiecare cîte 5 lozuri “ŞANSĂ DUBLĂ” necîştigătoare, trimise prin poştă de către participanţi din întreaga ţară la adresa Oficiul Poştal nr. 9, Căsuţa Poştală nr. 902, Constanţa, pînă la data de 28 iunie pentru tragerea din 29 iunie, 19 iulie pentru tragerea din 20 iulie şi 16 august pentru extragerea din 17 august. Reprezentanţii Loteriei Române susţin că este obligatoriu ca pe plic şi pe lozuri să fie înscrise datele de identificare ale aceluiaşi participant, respectiv nume, prenume, adresa şi data naşterii. Participanţii vor completa aceste date în mod corect, lizibil şi fără ştersături. De asemenea, pe plic se va face menţiunea “PENTRU TOMBOLA VACANŢEI”. Plicurile care vor participa la o tragere vor fi cele primite pînă în preziua desfăşurării tragerii respective. Plicurile ajunse în căsuţa poştală după data limită de colectare pentru o tragere (respectiv după data de 28 iunie şi 19 iulie) vor participa la tragerea următoare. În cadrul acestor trageri vor fi acordate trei autoturisme Dacia Logan, cîte o maşină pentru fiecare din cele trei tombole, şi 27 de premii în bani (9 premii a cîte 500 de lei).



12