Bugetul pe 2009, probă de foc pentru Ministerul Finanţelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bugetul pe 2009, probă de foc pentru Ministerul Finanţelor

Economie 20 Decembrie 2008 / 00:00 677 accesări

Construcţia bugetului pentru anul 2009 va fi piatra de încercare pentru Ministerul Finanţelor Publice (MFP), după ce noul ministru va prelua portofoliul, sînt de părere specialişti din domeniul financiar-bancar. “Finanţele trebuie să colaboreze cu banca centrală şi cu instituţiile internaţionale pentru ajustarea balanţei de plăţi a ţării. Statul trebuie să colaboreze cu Banca Central Europeană, cu Banca Europeană pentru Investiţii pentru atragerea de împrumuturi, altele decît fondurile europene atrase prin programele sectoriale şi regionale. Bugetul pe 2009 va reprezenta şi filozofia economică următoare şi priorităţile, restricţiile, resursele folosite de stat, precum şi legăturile acestuia cu pieţele internaţionale”, a afirmat europarlamentarul Daniel Dăianu, fost ministru de Finanţe. De asemenea, analistul economic Ilie Şerbănescu consideră că atragerea fondurilor din surse externe este primul aspect la care Ministerul Finanţelor trebuie să se gîndească. “Ministerul Finanţelor trebuie să atragă fonduri. Şi nu are de unde, în prezent, decît din plan extern, prin semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). Fosta guvernare a realizat o creştere economică ce a dezarticulat ţara. Această economie s-a bazat pe importuri şi a amanetat ţara pentru următorii 30 de ani”, a afirmat Ilie Şerbănescu. FMI a fost indicat ca posibilă sursă de finanţare pentru buget şi de preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari (CFA) din România, Dragoş Cabat. “Principala sarcină a Ministerului Finanţelor Publice va fi să strîngă bani de la contribuabili şi să atragă resurse externe. Cea mai uşoară alternativă ar fi un acord FMI, care ar asigura şi imaginea României şi finanţare la costuri scăzute”, a declarat Dragoş Cabat. În opinia sa, o a doua problemă majoară pentru MFP va fi fiscalitatea, care trebuie să fie simplificată “ca să avem cu adevărat cîteva taxe şi nu multe zeci de taxe”. Pe de altă parte, economistul şef al Raiffesien Bank, Ionuţ Dumitru, consideră că MFP va trebui să găsească modalităţi de a reduce drastic cheltuielile bugetare şi să încerce să crească veniturile pentru a preveni un derapaj bugetar major, care se prefigurează dacă nu sînt luate măsuri corective. “Riscăm, în 2009, să avem un deficit bugetar foarte mare. Ar fi un semnal foarte prost către investitori şi agenţiile de rating. Prioritatea pentru orice ministru de finanţe este să reducă la maxim cheltuielile”, a spus Dumitru. În opinia sa, un acord cu FMI ar da României credibilitatea de care are mare nevoie în faţa investitorilor, dar ar atrage condiţii dure - austeritate la nivel de buget, reducerea deficitului bugetar, chiar creştere de taxe. “Nu ştiu dacă la nivel intern putem recîştiga credibilitatea investitorilor, dar ar trebui să încercăm mai întîi să facem asta singuri, înaintea unui acord cu FMI, prin măsuri dure şi hotărîte. La momentul de faţă este esenţial şi pentru cursul de schimb şi pentru investiţii să dăm un mesaj rapid, puternic şi vizibil investitorilor străini să vină cu capital în România. Asta înseamnă prudenţă la nivel de buget, restrictivitate mare pe politici bugetare, iar reducerea cheltuielilor bugetare este prima măsură care trebuie luată de viitorul ministru al Finanţelor”, a apreciat economistul şef al Raiffeisen.



12