O lege extrem de periculoasă a trecut, tacit, de Camera Deputaţilor, iar vineri a fost adoptată de Senat. Legea prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC), coordonarea unitară a activităţilor acestui Sistem fiind făcută de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS și CSAT. Ceea ce nu este un lucru rău. Ceea ce este însă strigător la cer este faptul că legea permite acces inopinat în orice calculator, inclusiv în cele ale persoanelor private, chiar şi fără decizia unui judecător. Scandalul „Big Brother“ din SUA se transferă astfel, oficial, în România. Cum este posibil ca, după toate abuzurile săvârşite sub umbrela mandatului pe siguranţă naţională - şi nu credem că ameninţările teroriste au fost cu miile anul acesta, ca să justifice numărul respectivelor mandate -, o astfel de lege să treacă tiptil de aleşi şi să instituie un abuz validat legislativ? Nu ştim răspunsul la această întrebare, cert este însă că legea a fost promovată de Guvernul Ponta 3 şi a fost înregistrată în luna mai la Camera Deputaţilor, unde a trecut neobservată, prin adoptare tacită. La Senat, proiectul a fost votat de toţi cei 92 de deputaţi prezenţi, de la toate partidele. Putem spune aşadar că cei 92 deputaţi au votat în cunoştinţă de cauză. Poate nu sunt conştienţi de adevăratele implicaţii ale acestei legi sau nu înţeleg cum putem fi afectaţi, cu toţii, de ea. Concret, a mai rămas un apel la Curtea Constituţională a României, care ar putea avea ceva de zis în acest sens iar apoi, direct, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. O astfel de încălcare a drepturilor şi libertăţilor pe care le presupune condiţia de cetăţean nu a fost niciodată validată public, oficial, în România.

Dacă mai amintim şi de Legea „Big Brother“ şi de Legea cartelelor pre-pay, care au trecut ca prin brânză prin Camera Deputaţilor, au depăşit Senatul şi au spulberat Curtea Constituţională, avem pachetul complet.

CE ÎNSEAMNĂ „BIG BROTHER“ Vă readucem aminte ce a însemnat şi înseamnă încă pentru America „Big Brother“, în traducere NSA (la noi, SRI). Potrivit lui Edward Snowden, NSA a primit mandat judiciar, în 2010, pentru interceptarea comunicaţiilor a 193 de state (printre care şi România) şi organizaţii internaţionale, precum şi entităţi ca BM, FMI, UE şi Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică. NSA spionează planeta prin mai multe programe specifice, sub umbrela largă a protecţiei cetăţeneşti şi prevenirii ameninţărilor teroriste. Orice este posibil, căci, nu-i aşa?, orice poate fi, până la proba contrarie, o ameninţare teroristă. Astfel apărată de ploaia de plângeri cu privire la încălcarea dreptului la intimitate şi indignări ale cetăţenilor lumii şi ai propriei ţări, şi având acces la serverele marilor actori de internet de pe mapamond (Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, Aol, Skype, Youtube, Apple…), NSA poate citi, verifica, copia, în orice moment, corespondenţa privată a oricărui internaut fără mandat oficial şi fără ca acesta să ştie. PRISM este darul divin al NSA şi coşmarul libertăţii internauţilor. Orice scrie, copiază, joacă, compune, descarcă, inspectează, citeşte un internaut este vizibil agenţilor NSA prin PRISM. Cum a fost posibil acest lucru? Simplu, cu girul Guvernului american (legislaţia adoptată sub George W. Bush, la care se adaugă cea de după 11 septembrie 2001 extinsă de Obama în decembrie 2012), care garantează, prin lege, imunitate societăţilor private enumerate mai sus dacă acestea cooperează cu NSA! Ca o scurtă, dar interesantă paranteză, potrivit „Le Figaro“, „în „G2 Bulletin”, o scrisoare specializată în investigaţii publicată în SUA, se menţionează că toate programele unui computer Windows 95 comportă două chei de criptare: KEY şi NSAKEY. Un curios acronim care lasă să se înţeleagă că agenţia federală dispune de un formidabil atu pentru a accede la toate calculatoarele echipate cu acest sistem de exploatare”!!!

PE NOI CINE NE PROTEJEAZĂ? Credibil sau nu, potrivit lui Snowden, agenţii NSA se ciocnesc de un singur obstacol în goana lor după informaţii: cetăţenii americani. În SUA există un tribunal secret, FISC (Foreign Intelligence Surveillance Court), care are sarcina de a veghea asupra drepturilor americanilor şi de a tria cererile de supraveghere şi interceptare. Aşadar, dacă ţinem cont de această teorie, NSA dă cu subsemnatul la FISC. Se întâmplă doar în SUA. Dacă se întâmplă. La noi, FISC-ul, deşi îl avem, se ocupă de alte lucruri şi nu de protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Practic, nu avem un organism care să reglementeze zburdălnicia sistemului astfel creat. Astfel, fără ştiinţă, sau poate vom putea să aflăm, calculatoarelele noastre ar putea fi vizitate, după bunul plac, de procurori aflaţi în căutare de informaţii... teroriste. Şi dacă nu le găsesc? Şi dacă profită de această libertate cu siguranţă prost înţeleasă? Şi dacă... Răspunsuri la aceste întrebări vom afla în zilele următoare, după ce, probabil, Avocatul Poporului se va sesiza şi va depune o plângere la CCR.