Caricaturistul Leonte Năstase, premiat la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Caricaturistul Leonte Năstase, premiat la Bucureşti

Cultură 19 Octombrie 2013 / 00:00 419 accesări

Epigramişti şi caricaturişti din întreaga ţară se întâlnesc, în această sâmbătă, la cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă şi Caricatură Bucureşti. Printre aceştia se află şi graficianul constănţean Leonte Năstase, care se numără, totodată, printre laureaţii acestei ediţii, potrivit reprezentantului organizatorilor, ing. Viorel Martin, director al revistei „Lumea epigramei” şi preşedinte al Cenaclului „Ing. Epigrama”.

Întâlnirea cu umorul... scris sau desenat are loc în sala Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) din Piaţa Romană. Temele de concurs care le-au stârnit imaginaţia caricaturiştilor şi umoriştilor au fost cât se poate de ofertante şi bine ancorate în actualitate: „D-ale coabitării” şi „Medicamente pentru pensionari”.

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă şi Caricatură Bucureşti este organizată de revista „Lumea epigramei” şi Clubul epigramiştilor „Cincinat Pavelescu” din Bucureşti.

Taguri articol


12