CE vrea teste mai stricte privind emisiile auto şi consumul motoarelor, din 2017

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CE vrea teste mai stricte privind emisiile auto şi consumul motoarelor, din 2017

Externe 15 Iunie 2016 / 17:30 366 accesări

Comisia Europeană a propus, miercuri, teste mai stricte privind emisiile auto şi consumul motoarelor autovehiculelor, noile reglementări urmând să fie introduse după jumătatea anului 2017, pe fondul scandalurilor în care au fost implicate mai multe grupuri auto, în principal Volkswagen. Grupul auto german a recunoscut instalarea unor softuri pentru manipularea emisiilor poluante. Proiectul legislativ formulat de CE, care va trebui aprobat de Parlamentul European şi de Consiliul UE, prevede introducerea unor noi proceduri de control pentru vehiculele noi, începând din septembrie 2017. ”Este vorba de o măsură crucială pentru restabilirea credibilităţii”, a declarat comisarul UE pentru Afaceri Climatice, Miguel Arias Canete. La sfârşitul lunii iulie, CE va prezenta noi standarde privind emisiile de dioxid de carbon şi consumul motoarelor auto, urmând să fie aplicate din anul 2020.

Între timp, preşedintele francez, Francois Hollande, a ratificat, miercuri, acordul privind schimbările climatice stabilit în decembrie anul trecut, la Paris, în cadrul conferinţei COP21, la care au participat lideri din circa 200 de state. Textul acordului a fost adoptat de Parlamentul francez pe 8 iunie. Prin ratificarea acordului, Franţa a devenit unul dintre primele state industrializate care face parte din G7 şi G20, care a adoptat acest tratat istoric, a subliniat, înaintea semnării documentului, ministrul francez al Mediului, Ségolène Royal. Acordul, al cărui text a fost avizat de reprezentanţi din 195 de state, pe 12 decembrie 2015, în cadrul celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, este primul plan de acţiune universal care îşi propune să limiteze schimbările climatice globale şi să menţină ritmul de încălzire globală sub limita de 2 grade Celsius. Acordul va intra în vigoare la 30 de zile după ce minimum 55 de state care produc împreună 55% din totalul de emisii cu efect de seră îl vor ratifica.



12