Cel mai mare focar de toxiinfecţie alimentară din ultimii ani!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Au mâncat la Restaurantul Flacăra. La Eforie Sud

Cel mai mare focar de toxiinfecţie alimentară din ultimii ani!

Eveniment 25 Mai 2012 / 00:00 2422 accesări

Constanţa se confruntă, în aceste zile, cu cel mai mare focar de toxiinfecţie alimentară din ultimii ani. În două zile, 50 de persoane au cerut ajutor medicilor, acuzând semne clare ale toxiinfecţiei alimentare: scaune apoase, colici abdominale, senzaţie de vomă, frisoane şi febră/subfebrilitate, potrivit medicilor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. Dacă pe 23 mai un număr de 21 de turişti cazaţi la mai multe hoteluri din staţiunea Eforie Sud, care au mâncat la Restaurantul Flacăra din staţiune, au cerut ajutorul medicilor, ieri, alte 29 de persoane s-au plâns cadrelor medicale de aceleaşi semne de boală. „Trei cazuri care prezentau sindrom de deshidratare au fost trimise spre internare la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, restul bolnavilor cu forme uşoare de boală nu au necesitat internarea şi au primit tratament ambulatoriu după consultaţia de specialitate. Doar două persoane au acceptat internarea”, a declarat directorul executiv al DSPJ, dr. Constantin Dina.

ANCHETĂ EPIDEMIOLOGICĂ Conducerea DSPJ a organizat o echipă de intervenţie formată din specialişti ai Departamentului de Supraveghere Sănătate Publică şi Serviciul de Control pentru a declanşa ancheta epidemiologică ce se impune în astfel de situaţii. Potrivit directorului executiv al DSPJ, printre măsurile ce au fost luate precizăm: depistarea consumatorilor şi a bolnavilor care prezentau simptomatologie digestivă; evalurea condiţiilor igienico-sanitare din blocul alimentar; evaluarea stării de sănătate a personalului; recoltarea de probe alimente preparate; recoltarea de salubrităţi (suprafeţe de lucru, utilaje, etc); recoltarea de probe de apă potabilă; recoltarea de probe de la personal (exudate nazale şi faringiene, coproculturi, salubrităţi mâini); triajul epidemiologic al personalului din blocul alimentar. Probele de alimente materii prime au fost ridicate de către echipa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor „Au fost scoase din producţie trei persoane care prezentau simptomatologie digestivă, dar s-a reinstruit şi personalul privind respectarea măsurilor de igienă individuală. Asistenţa medicală, pe perioada evoluţiei evenimentului, este asigurată de către medicul aflat în relaţie contractuală cu unitatea”, a declarat dr. Dina.

FĂRĂ ALIMENTE GĂTITE În restaurant, de ieri, de la ora 16.00, nu se mai serveşte mâncare gătită până la finalizarea investigaţiilor bacteriologice în laboratorul DSPJ Constanţa în scopul identificării prezenţei germenilor patogeni la personalul din blocul alimentar. În cazul în care se constată că focarul s-a produs din cauza alimentelor alterate sau stricate, ori dacă personalul avea probleme de sănătate sau dacă alimentele stricate sau alterate au fost servite turiştilor cu bună ştiinţă, restaurantul riscă amenzi de la 1.000 la 20.000 de lei, închiderea, dar şi întocmirea unui reclamaţii la Poliţie. Potrivit dr. Dina, azi vor fi făcute cunoscute primele rezultate ale probelor prelevate, urmând ca luni, 28 mai, să fie comunicate şi celelalte rezultate de laborator.



12