Cercuri de excelenţă pentru elevii pasionaţi de mate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se caută echipa pentru Olimpiada 2018

Cercuri de excelenţă pentru elevii pasionaţi de mate

Social 23 Octombrie 2013 / 00:00 539 accesări

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa înfiinţează cercuri de excelenţă pentru elevii claselor V - VII, după ce au constatat un interes mare al şcolarilor pentru concursurile şi olimpiadele de matematică. Astfel, în 3 noiembrie, începând cu ora 9.00, se vor organiza testări pentru elevi în cele patru centre: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Şcoala Gimnazială „Spiru Haret (Medgidia), Şcoala Gimnazială „Gala Galaction” (Mangalia) şi Liceul Teoretic „A. Saligny” (Cernavodă). Inspectorul şcolar, prof. Daniela Bălănescu a declarat că oraşul nostru are profesori responsabili, cu rigoare ştiinţifică, prompţi, care vor lucra voluntar cu elevii capabili de performanţă. „Lor li se vor alătura profesori pensionari cu experienţă în domeniul pregătirii elevilor, dedicaţi muncii la catedră şi de un înalt profesionalism. Cum Olimpiada Internaţională de Matematică din 2018 va fi organizată în România, la Alba Iulia, urmărim ca în aceste centre să descoperim elevii care vor face parte din lotul reprezentativ al judeţului Constanţa”, a declarat prof. Bălănescu. Totodată, inspectorul şcolar general din cadrul ISJ, prof. dr. Răducu Popescu, a precizat: „Unul dintre obiectivele ISJ din acest an şcolar constă în susţinerea şi încurajarea excelenţei în educaţie, a performanţelor elevilor cu aptitudini şi competenţe înalte”. Mai multe informaţii referitoare la organizarea şi desfăşurarea testărilor sunt disponibile pe site-ul ISJ Constanţa: http://forum.isjcta.ro/index.php?topic=18651.0



12