Circulația pe autostrada Orăștie-Sibiu va fi reluată în august-septembrie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Circulația pe autostrada Orăștie-Sibiu va fi reluată în august-septembrie

28 Februarie 2016 / 11:55 333 accesări
Dan Costescu, ministrul Transporturilor

Dan Costescu, ministrul Transporturilor

Circulația pe autostrada Orăștie-Sibiu se va relua în august-septembrie, după refacerea tronsonului care a fost demolat din cauza fisurilor, iar finanțarea acestor lucrări se va realiza pe garanția de bună execuție depusă de constructor, în sumă totală de 90 de milioane de lei, a anunțat, duminică, la Pro TV, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

"Lucrările de reparații și de refacere a zonei demolate se vor finaliza până în lunile august - septembrie, când se va relua circulația pe autostrada Orăștie-Sibiu, iar în decembrie vom avea și rezultatele finale ale expertizei pe eventualele zone unde se va interveni fără demolare. Până la mijlocul anului următor va exista un al treilea contract care prevede spații de servicii și rigole, dar care nu țin de circulație, iar până în 2017 se vor termina și aceste lucrări și autostrada va fi completă. Însă, deschiderea circulației pentru demolarea de acum va avea loc în august-septembrie pe Orăștie-Sibiu", a explicat ministrul.

În ceea ce privește finanțarea tronsonului care a fost demolat, șeful de la Transporturi a afirmat că se va face de către constructor pe baza unei garanții depuse de acesta.



12