Clasa Zero... barat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hai-De TV

Clasa Zero... barat

Eveniment 25 Ianuarie 2013 / 00:00 1857 accesări

Câteva zile, dacă nu chiar săptămâni, am stat cuminte şi am urmărit dezbaterea în jurul deja celebrei \"clase zero\". Direct interesat, dar nu neapărat în totală cunoştinţă de cauză: sunt fericitul tată al unei fetiţe de cinci anişori, pe care în curând o aşteaptă \"beleaua\". Cei care s-au exprimat până acum - inclusiv premierul Ponta - şi-au luat şi aplauze, dar şi hârdaie de critici în cap. Cel amintit a zis atât: \"Mie mi se pare o greşeală clasa pregătitoare la şcoală. Trebuie mutată la grădiniţă\". A ieşit supărare - că de ce să nu meargă deja copiii la şcoală, să ia contact cu învăţătoarea, cu materiile ce vor fi predate, cu \"programa\", cu orarul fix şi riguros etc.?

Aici am câteva probleme, cărora le-aş spune obiecţii. Le iau pe rând şi sistematizez, aşteptând firesc, ca întotdeauna, hârdaiele de rahat lingvistic ale comentatorilor anonimi care nu-s de acord cu mine:

1. copiii de vârsta asta, care frecventează o grădiniţă, sunt deja familiarizaţi cu orarul fix şi riguros. Cine crede că grădiniţele, private sau de stat, sunt un fel de Hanul lui Picioc, în care fiecare vine şi pleacă atunci când îl taie capu\', se înşală amarnic. La grădiniţa pe care o cunosc eu, uşa de la intrare se încuie imediat după ora opt - dacă n-ai venit la timp, \"la revedere\"! La fel şi la plecare: vrei să-ţi iei progenitura mai devreme, din varii motive, tre’ să suni înainte, să ţi se deschidă.

2. Cine crede (iar) că la grădiniţă se stă de pomană şi nu se învaţă chiar nimic pân-la clasa \"zero\" iarăşi se înşală. Fiică-mea nu-i vreun copil-minune dar, asemeni celor mai mulţi din micuţii ei colegi, citeşte deja cursiv (inclusiv subtitrarea de la televizor), \"face\" literele, socoteşte, desenează ş.a. Prin urmare, problema multora dintre noi părinţii, generată de o programă şcolară absolut imbecilă, este: nu cumva ar trebui să facem demersuri să-i dăm direct în clasa a II-a, nu în clasa \"Zero\"?!?

3. Toate semnalele pe care le au până acum părinţii şi mass media arată că în acest prim semestru experimental de clasă \"zero\" s-a pierdut vremea într-o voioşie! Copiii nu numai că nu mai beneficiază de orar prelungit, dar nu învaţă mai nimic: mulţi sunt puşi să stea cuminţi cu capul pe bănci, nu mai au jucării (unii n-au nici şase ani împliniţi, nota bene), nu le mai dă nimeni să mănânce, n-are cine să-i ducă la toalete (care, by the way, sunt la comun cu elevii care deja fumează, la paişpe ani), n-au program în aer liber ş.a.m.d. O copilărie ciuntită cu un an mai devreme, după ce vacanţele au ajuns deja un fel de învoiri de câte-o săptămână. Apropo, mai ţine minte cineva că vacanţa de vară începea fix pe 15 iunie, iar şcoala nu debuta niciodată înainte de 15 septembrie?...

Şi-acum, de la următorul punct pus acestui text, asemeni premierului Ponta, aştept înjurăturile.



Ştiri recomandate

12