Codul Muncii, modificat din nou?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Codul Muncii, modificat din nou?

Eveniment 22 Mai 2008 / 00:00 980 accesări

Pus la zid din cauza încălzirii globale, a ambuteiajelor din trafic sau pentru că nu oferă patronatelor mai multă putere în negocierea condiţiilor de lucru cu salariaţii, Codul Muncii ar putea fi încă o dată modificat. Asta după ce salariaţii obţinuseră, la ultima revizuire din 2006, dreptul de a nu putea fi concediaţi decît cu acordul sindicatelor, iar preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, se arătase reticent la vreo posibilă modificare în acest an. De această dată, cel mai mare susţinător al modificării Codului Muncii este chiar Executivul, care intenţionează să organizeze discuţii între sindicate şi patronate privind creşterea competitivităţii firmelor şi derularea unor programe mai coerente de recalificare a şomerilor. „Am trecut în acest plan de acţiune obligativitatea, cel puţin din partea Guvernului, de a iniţia dezbaterea şi a vedea în ce măsură există posibilităţi de a flexibiliza, pe de o parte, componentele din Codul Muncii, care ar putea să ducă la o creştere mai mare de competitivitate în ceea ce priveşte firmele, şi pe de altă parte măsurile care să fie compensatoare”, a declarat şeful Departamentului pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocănea. El a arătat că trebuie începută o discuţie şi că a avut deja una cu preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, care este “doritor” de o astfel de dezbatere. Planul conţine 34 de măsuri, printre care elaborarea, pînă la sfârşitul anului, a unui cod administrativ şi a unui cod de procedură administrativă, facilitarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la licitaţii de achiziţie publică, prin eliminarea din caietele de sarcini a unor prevederi discriminatorii, dar şi dezvoltarea expertizei comisiei de supraveghere în piaţa asigurărilor. Planul va fi discutat, pe 23 mai, împreună cu membri ai sindicatelor, partidelor şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.



12