Concert cu Mărgineanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concert cu Mărgineanu

Monden 18 Aprilie 2013 / 00:00 409 accesări

Carismaticul interpret şi actor Mihai Mărgineanu va susţine un nou show pentru constănţeni, în această seară, de la ora 22.00, în clubul Doors. Cei care vor să ia parte la... chef, alături de Mărgineanu şi band-ul său, trebuie să scoată din buzunare suma de 40 de lei. Biletele se găsesc în vânzare la sediul clubului.

Mărgineanu este un artist care a „făcut cunoştinţă” târziu cu scena muzicală şi platourile de filmare, însă, în ciuda acestui fapt, el a făcut senzaţie încă din anul 2005, când a lansat primul album, „Gore din Chitila”. Au urmat alte trei materiale discografice, printre care şi „Zariţa”, lansat chiar în primăvara acestui an şi care a atras aprecierea publicului de diferite vârste. Ultima sa „prezenţă scenică” pe litoral a avut loc în noiembrie anul trecut, într-un alt club constănţean, iar acum, artistul revine cu forţe proaspete la mare, într-un show ce se anunţă extrem de captivant.

Taguri articol


12