Congresul Uniunii Internaţionale a Avocaţilor, pentru prima dată la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Congresul Uniunii Internaţionale a Avocaţilor, pentru prima dată la Bucureşti

Politică 14 August 2008 / 00:00 604 accesări

Congresul Uniunii Internaţionale a Avocaţilor (UIA), organizat în perioada 29 septembrie - 2 octombrie, la Palatul Parlamentului din Capitală va reuni peste 1.500 de avocaţi. În cadrul evenimentului va fi confirmat şi noul preşedinte al organizaţiei, a declarat, ieri, actualul preşedinte al Congresului, Mihai Tănăsescu. Preşedintele ediţiei din acest an a Congresului a precizat că, pînă la ora actuală, s-au înscrişi deja peste 600 de participanţi din întreaga lume şi se aşteaptă ca numărul acestora să depăşească 1.500. În cadrul evenimentului, ajuns la a 52-a ediţie, vor fi dezbătute patru teme: Societatea informaţională - întrebări şi provocări, Apa şi dreptul, Dreptul concurenţei - comparaţie între diferite modele practice şi Profesia de avocat - o \"afacere\" ca oricare alta?. În timpul congresului vor avea loc şi întruniri separate ale celor 42 de comisii şi grupuri de lucru de specialitate din cadrul Uniunii Internaţionale a Avocaţilor (UIA), urmînd să fie discutate şi teme privind problemele specifice de drept şi practică ale profesiei. Tot în cadrul Congresului, care va avea loc pentru prima oară la Bucureşti, va fi confirmat în funcţie noul preşedinte al UIA, Bernd Reinmuller, din Germania, care îl va înlocui pe actualul preşedinte, Hector Diaz-Bastien. La eveniment au fost invitate şi o serie de personalităţi printre care fostul preşedinte al URSS Mihail Gorbaciov, fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore, Nadia Comăneci şi cîţiva europarlamentari care au legătură cu temele ce urmează să fie discutate. Deocamdată, niciunul dintre invitaţi nu a confirmat participarea. Potrivit organizatorilor, la congres pot participa doar avocaţi, cei interesaţi putînd să se înscrie şi în timpul desfăşurării acestuia. Termenul limită de înscriere pentru participanţii care doresc să susţină lucrări este 1 septembrie. Mihai Tănăsescu a precizat că organizatorii pregătesc participanţilor şi o serie de evenimente culturale. Uniunea Internaţională a Avocaţilor este principala organizaţie din lume care reprezintă profesia de avocat. Organizaţia a luat fiinţă în anul 1927 - cu Baroul Bucureşti şi Uniunea Avocaţilor din România printre membrii fondatori -, fiind cea mai veche organizaţie mondială a profesiei de avocat.



12