Constanţa, înăbuşită de caniculă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Temperaturi de peste 30 de grade Celsius şi aer înăbuşitor atît în case, cît şi la locul de muncă. Constănţenii sînt chinuiţi de valul de căldură care vine din Africa şi a intrat în România acum două zile. Cei mai oropsiţi sînt pacienţii, dar şi medicii Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, care refuză să mai intre în sălile de operaţii, întrucît atît în blocurile operatorii, cît şi în saloane, nu se mai poate sta din cauza caniculei. De aparate de aer condiţionat nici nu poate fi vorba, susţine conducerea unităţii spitaliceşti, pentru că fondurile alocate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate au o altă destinaţie. În aceste condiţii, pacienţii şi cadrele medicale se răcoresc făcîndu-şi vînt cu ziare şi reviste. Pentru cei care lucrează în aer liber, angajatorii trebuie să asigure apă minerală şi un program flexibil, astfel încît temperaturile ridicate să nu le afecteze sănătatea.

Constanţa, înăbuşită de caniculă

Eveniment 28 Iunie 2006 / 00:00 2942 accesări

Călduri ecuatoriale

Meteorologii au trimis ieri primul avertisment de caniculă din acest an. Ei au atenţionat populaţia că în România a pătruns deja, venind dinspre Africa, prin partea de sud-vest, o masă de aer extrem de cald, ce va afecta în mod special vestul ţării, în următoarele trei zile. Meteorologii spun că temperaturile vor depăşi 30 de grade Celsius, existînd chiar şi posibilitatea atingerii unor valori apropiate de 40 de grade Celsius. Pe litoral se înregistrau ieri 31 de grade Celsius, iar apa mării avea 24 de grade, iar în următoarele zile se estimează o temperatură, la umbră, de pînă la 33 de grade. Mulţi turişti au ignorat însă avertizările medicilor şi au rămas pe plajă şi în timpul orelor de vîrf. Ei s-au ales din această cauză cu insolaţii şi arsuri puternice. Şi zona de munte este "sufocată" de căldură. La Braşov se înregistrau ieri, la umbră, 30 de grade Celsius, iar la soare, 32 de grade. De vineri, însă, meteorologii anunţă că vremea se va răcori, în special pe litoral. Pînă atunci, medicii de la Serviciul de Ambulanţă îi sfătuiesc pe cetăţeni să se păzească de căldură, urmînd cu stricteţe sfaturile pentru astfel de momente. Pe timp de căldură este indicat consumul de apă sau ceai, minimum doi litri, zilnic. Este indicat să se reducă consumul de băuturi spirtoase, dar şi berea, îngheţata şi sucurile. Medicii susţin că îngheţata, sucurile şi alcoolul nu răcoresc decît pe moment, dar din cauza conţinutului ridicat de zahăr, creează o stare de deshidratare suplimentară a organismului. Mesele trebuie să fie dese şi mici ca volum, consumul de apă fiind obligatoriu după fiecare gustare. Este recomandabil să se evite expunerea la soare în intervalul orar 11.00 - 17.00 şi se recomandă purtarea pălăriilor şi a ochelarilor de soare.

Taguri articol


12