Copiii fug de acasă din cauza părinţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Copiii fug de acasă din cauza părinţilor

Social 24 Mai 2008 / 00:00 1233 accesări

Un studiu realizat de Institutul de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General de Poliţie arată că 95% din copiii daţi dispăruţi fug de acasă din cauza neînţelegerilor cu familia. Majoritatea sînt găsiţi, însă 1,5% dintre ei cad victime traficului de persoane sau sînt agresaţi şi ucişi. Motivele principale pentru care tinerii fug de acasă sînt relaţiile tensionate cu familia şi violenţele la care sînt supuşi. Copiii pleacă la prieteni, sau chiar pe stradă, crezînd că în acest fel vor găsi o rezolvare a situaţiei - oricare ar fi aceasta - cu care se confruntă. Un alt raport, întocmit de organizaţia neguvernamentală „Salvaţi Copiii” arată că 84% dintre copiii români au declarat că sînt bătuţi de părinţi. Doar 47,2% dintre părinţi recunosc însă că folosesc bătaia ca mijloc de disciplinare. Pedepsele fizice se aplică cel mai frecvent în mediul rural, unde 87% dintre părinţii copiilor de 3-5 ani şi 78% dintre cei care au copii de 6-7 ani au declarat că îi bat pe micuţi dacă sînt neascultători. În oraşe, procentul este de 50%.



Ştiri recomandate

12