Corpul de Control al ministrului Energiei verifică salariul directorului ELCEN

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Corpul de Control al ministrului Energiei verifică salariul directorului ELCEN

Justiție 21 Iunie 2014 / 00:00 583 accesări

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a dispus, vineri, trimiterea Corpului său de Control la Electrocentrale București (ELCEN), pentru verificarea respectării de către această societate a prevederilor legale referitoare la stabilirea remunerației variabile a directorului general și a criteriilor și obiectivelor de performanță care trebuiau îndeplinite de acesta, informează un comunicat al Departamentului de resort.

Adunarea Generală a Acționarilor ELCEN a hotărât, în data de 16 octombrie 2013, ca remunerația variabilă a fostului director general pentru anul respectiv să fie calculată în baza unor criterii și obiective de performanță stabilite printr-o decizie a Consiliului de Administrație din data de 2 octombrie 2013. "Prin această decizie, Consiliul de Administrație a aprobat, fără nicio notă de fundamentare a deciziei, diminuarea numărului criteriilor de performanță convenite anterior, de la nouă la cinci, prin eliminarea criteriilor și obiectivelor de performanță referitoare la: reducerea volumului de plăți și creanțe restante, creșterea productivității muncii, realizarea programului de investiții asumat. În schimb, s-au păstrat criterii care vizează emisiile poluante sau consumul specific de combustibil pentru producerea energiei electrice”, se arată în comunicat. ELCEN a fost înființată la data de 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăți comerciale. În prezent, Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, este principalul acționar al ELCEN, deținând peste 90% din acțiunile companiei. ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din București (85%) și din România (40%). Societatea asigură și 7% din energia electrică produsă la nivel național.



12