CSV 2004 Tomis va juca, duminică, la Craiova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, etapa a 16-a: SCM U. CRAIOVA - CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA

CSV 2004 Tomis va juca, duminică, la Craiova

Sport 01 Februarie 2014 / 00:00 820 accesări

În Divizia A1 la volei feminin urmează etapa a 16-a, care programează sâmbătă patru meciuri. Partida formaţiei constănţene CSV 2004 Tomis se va disputa însă duminică, de la ora 13.30, la cererea gazdelor de la SCM U. Craiova. Voleibalistele constănţene au programată plecarea în cursul dimineţii de sâmbătă, dacă starea drumurilor o va permite. Din păcate, una dintre jucătoarele noastre nu s-a antrenat deloc săptămâna aceasta. Alexandra Kapelovies a plecat la Bucureşti după meciul de sâmbăta trecută şi a urmat un tratament pentru o mai veche accidentare. Se speră ca ea să fie refăcută şi aptă pentru întâlnirea de la Craiova, unde formaţia constănţeană va fi condusă de pe bancă de către antrenorul secund Constantin Ferenţi, care s-a ocupat de pregătirea echipei după demisia lui Constantin Alexe.

Sâmbătă, în etapa a 16-a, se dispută partidele: Rapid Bucureşti - CSU Medicina Tg. Mureş (ora 11.30); CSM Tîrgovişte - CSM Lugoj (ora 13.00, în direct pe Digi Sport 3); Dinamo Bucureşti - CS Volei Alba-Blaj (ora 17.00, în direct pe Digi Sport 3); ACS Penicilina Iaşi - Unic Piatra Neamţ (ora 17.00). Partida Ştiinţa Bacău - CSM Bucureşti a fost amânată pentru data de 5 februarie. Duminică, de la ora 14.00 (în direct pe Digi Sport 3), va avea loc o restanţă din etapa a 14-a: Ştiinţa Bacău - CSM Lugoj.

Clasament: 1. Ştiinţa Bacău 39p/14j (setaveraj 41:7); 2. Dinamo Bucureşti 38p/14j (39:5); 3. CS Volei Alba-Blaj 38p (41:12); 4. CSU Medicina Tg. Mureş 27p/14j (31:20); 5. CSM Tîrgovişte 23p (28:26); 6. CSM Lugoj 21p/14j (26:24); 7. Unic Piatra Neamţ 20p/14j (22:26); 8. SCM U. Craiova 19p/14j (24:28); 9. CSM Bucureşti 18p/14j (24:27); 10. Penicilina Iaşi 9p/13j (10:32); 11. Rapid Bucureşti 3p (5:43); 12. CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA 0p/14j (1:42).



12