Curtea de Apel din Turcia revine asupra acuzaţiilor împotriva lui Orhan Pamuk

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Curtea de Apel din Turcia revine asupra acuzaţiilor împotriva lui Orhan Pamuk

Monden 18 Mai 2009 / 00:00 690 accesări

Scriitorul turc, laureat al premiului Nobel pentru literatură, ar putea fi din nou anchetat pentru afirmaţiile referitoare la genocidul armean şi kurd, ce a avut loc în Turcia, în perioada 1915-1916, deşi a fost exonerat de acuzaţii în 2006, în urma protestelor internaţionale. Orhan Pamuk, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori turci contemporani, ar putea fi din nou anchetat pentru că a vorbit deschis despre genocidul armean. Curtea de Apel din Turcia a revenit asupra deciziei luate de tribunalul care a renunţat în 2006 la acuzaţiile aduse lui Orhan Pamuk, în procesul penal iniţiat în 2005 de un partid naţionalist turc, creînd astfel premisele pentru un nou proces.

În procesul din 2005, Orhan Pamuk a fost acuzat că a încălcat o lege potrivit căreia orice referire la genocidul armean este socotită infracţiune, pentru că a declarat într-un interviu acordat unei reviste elveţiene că “30.000 de kurzi şi un milion de armeni au fost ucişi în Turcia între 1915 şi 1923”. Deşi uciderea în masă a armenilor a fost consemnată în numeroase documente ale epocii, statul turc continuă să nege că ar fi fost vorba despre un genocid. Recent, au recunoscut că ar fi existat un masacru, respingînd categoric termenul de genocid. Afirmaţia făcută de Orhan Pamuk ar fi lezat, în opinia reclamanţilor, demnitatea naţiunii turce. Primul termen de judecată a fost pe 16 decembrie 2005. În urma protestelor internaţionale şi a sesizării de încălcare a libertăţii de exprimare făcute de UE, Ministerul Justiţiei din Turcia a anunţat, pe 22 ianuarie 2006, că nu acordă aviz favorabil judecării scriitorului. Reclamanţii în procesul lui Pamuk sînt membri ai unui grup de susţinere a familiilor soldaţilor ucişi în luptele împotriva separatiştilor kurzi, care cer daune în valoare de 23 de milioane de dolari.

Operele lui Orhan Pamuk au fost traduse în aproape 40 de limbi, iar scriitorul a primit numeroase distincţii, inclusiv premiul Médicis étranger pe 2005, pentru romanul “Zăpada” şi premiul Impac pe 2003, pentru “Mă numesc Roşu”. În 2005, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt, scriitorul a primit prestigiosul Friedenspreis / Premiul Păcii”, numele său alăturîndu-se unor laureaţi celebri, precum Vaclav Havel, Mario Vargas Llosa, Susan Sontag, Peter Esterhazy. Printre cărţile semnate de Orhan Pamuk şi traduse de Editura Curtea Veche se numără “Mă numesc Roşu”, “Fortăreaţa albă”, “Viaţa cea nouă” şi “Cartea neagră”.



12