CVM Tomis, din Turcia în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei masculin

CVM Tomis, din Turcia în Bulgaria

Sport 01 Octombrie 2013 / 00:00 480 accesări

Jucătorii de la CVM Tomis Constanţa au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru startul ediţiei 2013-2014 a Diviziei A1 la volei masculin. Prima etapă este programată pe 16 octombrie, când deţinătoarea titlului naţional nu va juca, datorită numărului impar de echipe din campionat. Debutul formaţiei constănţene va avea loc pe 19 octombrie, când va primi vizita singurei nou-promovate de anul acesta, Arcada Galaţi. Pe 23 octombrie, CVM Tomis va debuta şi în noua ediţie a Ligii Campionilor, urmând să joace pe terenul austriecilor de la Hypo Tirol Innsbruck, de la ora 21.25.

Campionii vor susţine ultimele meciuri de verificare înaintea debutului oficial de sezon săptămâna aceasta, în Bulgaria, la turneul organizat de CVC Gabrovo (participantă în Cupa CEV) în perioada 3-5 octombrie, turneu la care mai evoluează formaţia turcă Maliye Milli Piyango Ankara (participantă în Cupa CEV) şi echipa sârbă MOK Djerdap Kladovo (participantă în Cupa CEV). Joi, de la ora 16.00, CVM Tomis va întâlni echipa din Kladovo, vineri, de la ora 18.00, pe Gabrovo, iar sâmbătă, de la ora 11.00, formaţia din Ankara. Jucătorii antrenaţi de Martin Stoev şi Radu Began au ajuns în Bulgaria direct de la Istanbul, unde au câştigat, duminică, „Memorialul Paidar Demir”, turneu organizat de Galatasaray Istanbul şi la care au mai participat echipele Istanbul Büyükşehir Belediyespor şi Olympiacos Pireu.



12