CVM Tomis mai speră la locul 3

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reacţii după meciurile Dinamo - CVM Tomis

CVM Tomis mai speră la locul 3

Sport 19 Aprilie 2011 / 00:00 802 accesări

Învinsă de două ori cu 3:0 de Dinamo, în primele meciuri contând pentru finala mică a Diviziei A1 la volei masculin, CVM Tomis Constanţa mai are o singură variantă pentru a salva sezonul: să câştige cele două partide programate la Constanţa, pe 29 şi 30 aprilie, apoi meciul decisiv din 3 mai, de la Bucureşti. Va fi greu, însă voleibaliştii constănţeni vor trebui să găsească resursele necesare pentru a se motiva suplimentar în aceste ultime partide ale sezonului. Finala pentru locurile 3-4 se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci meciuri”, iar Dinamo conduce cu 2-0.

„Meciul al doilea de la Bucureşti a fost mai bun decât primul, dar am făcut greşeli copilăreşti pe finaluri de set”, a declarat antrenorul principal Viktor Sidelnikov. „Probabil că eşecul din semifinală ne-a demoralizat complet şi nu am mai găsit resurse să ne motivăm pentru finala mică. Au fost două înfrângeri ruşinoase, dar aşa se întâmplă când se scufundă barca, se duce totul la fund. Nu mai reuşim să ne concentrăm suficient, dar eu totuşi mai cred că putem întoarce soarta disputei cu Dinamo. Urmează meciurile de acasă, unde jucăm mai bine şi sper ca până la urmă să reuşim să luăm şi noi o medalie. E foarte greu, dar eu încă mai sper”, a spus centrul Andrei Spînu.

Jucătorii de la CVM Tomis au revenit luni la antrenamente, apoi vor fi liberi sâmbătă şi duminică, pentru Sărbătorile de Paşti, urmând să revină la pregătiri lunea viitoare.



12