Dacă tăcea… tot aşa rămânea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dacă tăcea… tot aşa rămânea

Eveniment 06 Martie 2013 / 00:00 580 accesări

Epopeea Oltchim a luat ieri o turnură comică, după ce „opoziţia” portocalie (s-a mai spălăcit culoarea între timp, ce-i drept), în frunte cu geniul pustiu Roberta Anastase, a depus o moţiune pro-Oltchim, numită „Guvernul Ponta - fabrică de şomeri”, prin care cerea demisia ministrului Economiei, Varujan Vosganian, şi ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu. Moţiunea a fost respinsă fără drept de apel, iar disputa s-a mutat în cadrul unei emisiuni televizate. Acolo, Anastase a încercat să-l atace pe Vosganian, însă tot ce-a reuşit a fost să-şi dea cu stângul în dreptul şi să cadă şi mai mult în ridicol. Iată, în continuare, fără nicio adaptare, declaraţia parlamentarului PDL: „Aţi avut o prestaţie lamentabilă, aţi minţit încontinuu şi nu aţi vorbit deloc de soluţii. Eu poate nu ştiu să număr, dar nici nu pretind să ştiu (!!!), dumneavoastră (Vosganian - n.r.) pretindeţi că sunteţi ministru al acestei ţări şi nu observaţi un lucru elementar, că economia se prăbuşeşte”. Replica a venit după ce Vosganian remarcase că primul semnatar al moţiunii, în care se prezentau calcule abracadabrante ale numărului de şomeri, era Roberta Anastase, o „cunoscută specialistă în aritmetica neeuclidiană”. Oricum, se pare că Vosganian nu va avea parte prea curând de cele două luni de linişte pe care le-a cerut ca să salveze Oltchim. În opinia sa, insolvenţa combinatului vâlcean ar fi trebuit declanşată încă de la jumătatea lui 2009, când indicatorii economici s-au deteriorat semnificativ: „Compania ar fi fost acum salvată. Am crezut că e doar o idee de-a mea, dar am descoperit o notă a conducerii de la acea vreme, în care se arăta că Oltchim a intrat de fapt în insolvenţă în a doua jumătate a lui 2009. Procedura nu a început, întrucât Guvernul promisese un plan de măsuri. Între ele a fost şi achiziţia pirolizei de la Arpechim, fapt care a dus, în cele din urmă, la intrarea în incapacitate de plată”.



12