„Dance Romanian Open“ şi-a desemnat câştigătorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Regal de dans la Năvodari

„Dance Romanian Open“ şi-a desemnat câştigătorii

Monden 31 Iulie 2013 / 00:00 886 accesări

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional „Dance Romanian Open” s-a desfăşurat în perioada 27 - 29 iulie, la Teatrul de Vară „Laurenţiu Duţă” din Năvodari. Reprezentaţiile competiţiei de dans au fost organizate pe două secţiuni, cea de Folclor şi cea de Contemporan Style, cu mai multe genuri şi subgenuri de dansuri, participând concurenţi de toate vârstele.

Prima seară de festival a fost dedicată dansului tradiţional românesc, dansurilor tradiţionale ale altor popoare şi dansului clasic. A doua seară a fost dedicată stilurilor de dans Contemporan New Style, iar luni seară a avut loc Gala Laureaţilor. La concurs au participat 24 de grupuri din ţară aparţinând unor şcoli sau cluburi de dans, precum şi unor instituţii de învăţământ.

Trofeul la Dans Tradiţional a fost adjudecat de ansamblul „Periniţa” din Otopeni, Ilfov, iar Trofeul la secţiunea Stil Urban a revenit clubului Total Dance Center din Constanţa.

Concurentul Ionuţ Popa, membru al clubului Total Dance Center, a declarat: „Mă bucur că munca mea şi sacrificiile echipelor care au reprezentat Total Dance Center au fost răsplătite. Sunt onorat şi nerăbdător să fac parte din juriul ediţiei din 2014 a concursului”.

Patronat de Federaţia Română „Sportul pentru Toţi”, din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, festivalul a fost organizat de Asociaţia Judeţeană „Sport pentru Toţi“ Buzău şi Comisia Femisport, în parteneriat cu Primăria Năvodari.



12