Daune de un million de euro cerute de Blejnar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daune de un million de euro cerute de Blejnar

Eveniment 16 Ianuarie 2013 / 00:00 468 accesări

Răsturnare de situaţie în procesul civil intentat, în martie 2012, de fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar, împotriva fostei directoare a Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Prahova, Diana Severin, pentru că aceasta l-a numit „regina corupţiei” din vămile româneşti. Dosarul se află pe rolul Judecătoriei Prahova. La termenul de ieri, Blejnar a anunţat că s-a răzgândit şi nu mai vrea daune morale în cuantum de un leu, ci doreşte să fie despăgubit de Diana Severin cu un milion de euro, în lei, la cursul din ziua plăţii. După schimbarea pretenţiilor materiale ale lui Blejnar, instanţa i-a cerut acestuia să plătească o taxă de timbru al cărei cuantum va fi stabilit ulterior. Avocatul lui Blejnar s-a opus, arătând că pentru daunele materiale solicitanţii nu trebuie să timbreze, însă instanţa şi-a menţinut decizia. Tot la termenul de ieri ar fi trebuit audiaţi şi cinci martori, care au cerut din proprie iniţiativă audierea în acest dosar. Doar trei martori au fost prezenţi, iar unul dintre cei absenţi a depus la dosar o adresă în care susţine că nu mai doreşte să fie audiat în această cauză deoarece a fost ameninţat. Reamintim că Blejnar i-a cerut Dianei Severin să-şi retragă public afirmaţiile, însă ea a a arătat, în faţa instanţei, că nu va face acest lucru. Fosta directoare a DJAOV Prahova a spus că îşi menţine susţinerile potrivit cărora Blejnar este „regina corupţiei vamale” şi a declarat că se va reprezenta singură, fiind avocat de profesie.



12